Art. 424 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Denumirea hotărârilor Dispoziţii generale Hotărârile judecătoreşti

Art. 424 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Denumirea hotărârilor Dispoziţii generale Hotărârile judecătoreşti

Hotărârile judecătoreşti

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 424

Denumirea hotărârilor

(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă.

(2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă.

(3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numesc decizie.

(4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie.

(5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel.

Lasă un comentariu