ARTICOLUL 142 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Reguli privind executarea silită Dispoziţii generale Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

ARTICOLUL 142 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Reguli privind executarea silită Dispoziţii generale Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

ARTICOLUL 142

Reguli privind executarea silită

(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

(11) Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:

a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;

c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;

d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158;

e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite.

(12) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (11) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.

(2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod.

(4) Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.

(5) Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.

(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

(7) Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OUG 39/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 21 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;

OG 47/2007 – privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 28 august 2007, Monitorul Oficial 603/2007;

Lasă un comentariu