ARTICOLUL 81 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Obligaţia de a depune declaraţii fiscale Termene

ARTICOLUL 81 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Obligaţia de a depune declaraţii fiscale Termene

CAPITOLUL IV
Termene

ARTICOLUL 81

Obligaţia de a depune declaraţii fiscale

(1) Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.

(11) Declaraţiile fiscale sunt documente care se referă la:

a) impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului;

b) impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozite şi taxe;

c) bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora;

d) orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora.

(2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Economiei şi Finanţelor va stabili termenul de depunere a declaraţiei fiscale.

(3) Obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în care:

a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;

b) obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;

c) abrogată;

d) pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia declarativă, conform legii.

(4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competenţelor aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

OUG 46/2009 – privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale din 13 mai 2009, Monitorul Oficial 347/2009;

Lasă un comentariu