ART. 309 Noul cod de procedura 2014 Punerea în mişcare a acţiunii penale – Efectuarea urmăririi penale

ART. 309 Noul cod de procedura 2014 Punerea în mişcare a acţiunii penale – Efectuarea urmăririi penale

(1) Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, de îndată ce se constată că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare, prevăzute la art. 16 alin. (1).

(2) Punerea în mişcare a acţiunii penale este comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia. Dispoziţiile art. 108 se aplică în mod corespunzător, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

    (3) La cerere, inculpatului i se eliberează o copie a ordonanţei prin care a fost dispusă măsura.

    (4) Atunci când consideră necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului şi la comunicarea prevăzute la alin. (2).

    (5) Organul de urmărire penală continuă urmărirea şi fără a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipseşte nejustificat, se sustrage sau este dispărut.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!