Art. 106 Codul Silvic 2014 Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

Art. 106 Codul Silvic 2014 Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

CAPITOLUL III
Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

Art. 106

(1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.

(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.

(4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care face obiectul infracţiunii.

Lasă un comentariu