Art. 3 Codul aerian 2014 Termeni şi definiţii Prevederi generale

Art. 3 Codul aerian 2014 Termeni şi definiţii Prevederi generale

Prevederi generale

SECŢIUNEA a II-a
Termeni şi definiţii

Art. 3

În sensul prezentului cod aerian, termenii şi definiţiile utilizate au următorul înţeles:

3.1. accident – eveniment legat de operarea/utilizarea unei aeronave, care se produce între momentul în care o persoană se îmbarcă la bordul acesteia, cu intenţia şi cu dreptul legal de a efectua un zbor, şi momentul în care toate persoanele aflate la bord sunt debarcate şi în cursul căruia:

a) o persoană este rănită grav sau mortal, datorită faptului că se găseşte:

– în aeronavă;

– în contact direct cu orice parte a aeronavei, inclusiv cu bucăţile care se detaşează din aceasta;

– expusă direct jetului (aspiraţiei sau suflului motoarelor ori elicelor), cu excepţia cazurilor în care rănile se datorează unor cauze naturale, autorănirilor sau sunt produse de altă persoană ori a cazurilor în care rănirile sunt produse în afara zonei ce este în mod normal disponibilă pasagerilor sau membrilor echipajului;

b) aeronava suferă deteriorări sau o cedare de structură, care alterează caracteristicile de rezistenţă structurală, de performanţă şi de zbor şi care, în mod normal, necesită o reparaţie importantă sau înlocuirea componentelor afectate, cu excepţia defectării motorului ori deteriorării, când deteriorarea este limitată la motor, capote sau la accesoriile sale ori când este vorba despre deteriorări limitate la elice, la extremităţile aripii, pneuri, frâne, carenaje sau mici înfundări ori perforaţii în înveliş;

c) aeronava a dispărut sau este total inaccesibilă;

3.2. act de intervenţie ilicită – act produs în mod ilicit, cu intenţie, constând în:

a) violenţă împotriva uneia sau mai multor persoane la bordul unei aeronave la sol şi în zbor, dacă acel act poate să pericliteze siguranţa aeronavei respective;

b) distrugere a unei aeronave în serviciu sau provocare de avarii unei astfel de aeronave, care o fac indisponibilă pentru zbor ori care îi pot periclita siguranţa în zbor;

c) amplasare sau favorizare a amplasării prin orice mijloace a unui dispozitiv ori a unei substanţe care poate distruge o aeronavă aflată în serviciu sau îi poate provoca avarii care să o facă indisponibilă pentru zbor ori care îi poate periclita siguranţa în zbor;

d) distrugere sau avariere a mijloacelor de navigaţie aeriană ori de intervenţie în funcţionarea lor, dacă un asemenea act poate periclita siguranţa aeronavelor în zbor;

e) comunicare intenţionată a unor informaţii false, punând astfel în pericol siguranţa unei aeronave în zbor;

f) folosirea ilegală a oricărui dispozitiv, substanţă sau armă pentru:

– producerea unui act de violenţă împotriva uneia sau mai multor persoane, care provoacă rănirea gravă ori moartea acestora, pe un aeroport care deserveşte aviaţia civilă;

– distrugerea sau avarierea gravă a facilităţilor care aparţin aviaţiei civile sau a aeronavelor care nu sunt în serviciu, dar se află pe acel aeroport, ori pentru întreruperea serviciilor aeroportului, dacă un asemenea act pune în pericol sau poate periclita siguranţa aeroportului;

3.3. activităţi aeronautice civile – totalitatea activităţilor legate de proiectarea, construcţia, atestarea, reparaţia, întreţinerea şi operarea aeronavelor civile, a aerodromurilor şi a altor obiective de infrastructură de aeronautică civilă, de serviciile de navigaţie aeriană, de pregătirea personalului aeronautic civil, precum şi a activităţilor aeronautice civile conexe acestora;

3.4. activităţi aeronautice civile conexe – totalitatea serviciilor care contribuie direct la asigurarea desfăşurării activităţilor aeronautice civile;

3.5. administrator al aerodromului – persoana fizică sau juridică care conduce şi gestionează un aerodrom aflat în proprietatea publică ori în proprietatea privată a unor persoane fizice ori juridice;

3.6. aerodrom – suprafaţa delimitată pe pământ sau pe apă, care cuprinde, eventual, clădiri, instalaţii şi echipamente, destinată să fie utilizată, în totalitate ori în parte, pentru sosirea, plecarea şi manevrarea la sol a aeronavelor. Aerodromul utilizat exclusiv pentru elicoptere se numeşte heliport;

3.7. aeronavă – aparatul care se poate menţine în atmosferă cu ajutorul altor reacţii ale aerului decât cele asupra suprafeţei pământului;

3.8. aeronave de stat – aeronavele folosite pentru servicii militare, vamale sau de poliţie;

3.9. aeroport – aerodromul certificat pentru operaţiuni de transport aerian public;

3.10. aeroport internaţional – aeroportul nominalizat ca aeroport de intrare şi de plecare, destinat traficului internaţional al aeronavelor, şi în care sunt asigurate facilităţile de control pentru trecerea frontierei de stat, pentru controlul vamal, de sănătate publică, pentru controlul veterinar şi fitosanitar, precum şi pentru alte facilităţi similare;

3.11. agent aeronautic civil – orice persoană fizică sau juridică certificată să desfăşoare activităţi aeronautice civile;

3.12. autorizare – confirmare oficială dată printr-un document eliberat în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice române, prin care se atestă capacitatea deţinătorului de a desfăşura activităţile aeronautice civile menţionate în acest document;

3.13. autorizaţie de operator aerian – documentul care certifică faptul că un operator aerian poate să efectueze activităţi de lucru aerian sau de aviaţie generală;

3.14. bloc de spaţiu aerian – un volum de spaţiu aerian de dimensiuni definite în spaţiu şi timp, în cadrul căruia se furnizează servicii de navigaţie aeriană;

3.15. bloc funcţional de spaţiu aerian – un bloc de spaţiu aerian care are la bază cerinţe operaţionale şi care reflectă necesitatea asigurării unui management al spaţiului aerian la un nivel mai integrat, fără a ţine seama de graniţele existente;

3.16. certificare – recunoaşterea faptului că un serviciu, un produs, o piesă sau un echipament, o organizaţie sau o persoană se conformează cerinţelor aplicabile, precum şi eliberarea unui certificat relevant care atestă această conformare; certificarea poate avea ca rezultat şi conferirea unui drept, potrivit reglementărilor în vigoare;

3.17. certificat – documentul emis ca rezultat al certificării în conformitate cu reglementările specifice aplicabile;

3.18. certificat de operator aerian – documentul care certifică faptul că un operator aerian are capacitatea de a efectua activităţile de transport aerian public prevăzute în acesta;

3.19. certificat de navigabilitate/autorizaţie – document individual prin care se atestă navigabilitatea unei aeronave;

3.20. certificat de înmatriculare/identificare – document individual care atestă înregistrarea unei aeronave, conferindu-i acesteia naţionalitatea;

3.21. certificat de tip – documentul care defineşte proiectul de tip al unei aeronave şi atestă faptul că acest proiect de tip se conformează cerinţelor de navigabilitate aplicabile;

3.22. drept de trafic – dreptul unui operator aerian certificat de a transporta pasageri, bagaje, mărfuri şi/sau poştă pe o rută aeriană care deserveşte două sau mai multe aeroporturi interne ori internaţionale;

3.23. eveniment de aviaţie civilă – întrerupere operaţională, defect, greşeală sau orice altă circumstanţă care are sau poate avea influenţă asupra siguranţei zborului şi care nu are ca rezultat un accident sau un incident grav;

3.24. facilităţi – totalitatea serviciilor şi baza materială asociată acestora, asigurate pe un aerodrom în legătură cu intrarea şi ieşirea aeronavelor, persoanelor, bagajelor, mărfurilor şi altele asemenea, în traficul aerian intern şi internaţional;

3.25. forţă majoră – evenimentul de aviaţie civilă, incidentul sau orice circumstanţă imprevizibilă şi inevitabilă care generează imposibilitatea temporară sau definitivă de a respecta cerinţele autorizării acordate;

3.26. incident – eveniment, altul decât un accident, asociat cu exploatarea unei aeronave, care afectează sau poate afecta siguranţa exploatării aeronavei;

3.27. incident grav – un incident ale cărui circumstanţe arată că un accident ar fi fost pe cale să se producă;

3.28. investigaţie tehnică – activitatea concretă de identificare, de strângere şi de analiză a informaţiilor pentru determinarea cauzelor unui incident sau accident de aviaţie civilă, emiterea concluziilor şi, pe baza lor, stabilirea unor recomandări privind siguranţa zborurilor, precum şi formularea unor propuneri şi recomandări de îmbunătăţire a activităţilor în vederea prevenirii accidentelor şi incidentelor de aviaţie;

3.29. licenţă de lucru în perimetrul infrastructurii aeroportuare – document individual prin care se acordă unui agent economic deptul de a desfăşura activităţi în perimetrul infrastructurii aeroportuare;

3.30. licenţă de tansport aerian – document individual prin care unui operator aerian, deţinător al unui certificat, i se acordă dreptul de a efectua operaţiunile de transport aerian public prevăzute în acesta;

3.31. misiune – activitatea unui membru al echipajului din momentul în care acesta intră în serviciu, după o perioadă de odihnă corespunzătoare, dar înaintea începerii unui zbor sau a unei serii de zboruri, până în momentul în care acel membru al echipajului iese din serviciu după încheierea acelui zbor sau a seriei de zboruri;

3.32. navigabilitate – caracteristica aeronavei pregătite pentru zbor, constând în conformarea acesteia la reglementările de admisibilitate la zbor;

3.33. operator aerian – persoană fizică sau juridică angajată în operarea aeronavelor;

3.34. reglementări specifice – acte normative, proceduri sau standarde specifice unui domeniu de activitate;

3.35. securitate aeronautică – ansamblu de măsuri, resurse materiale şi forţe umane, coordonate, mobilizate şi utilizate în scopul protecţiei aeronauticii civile împotriva actelor de intervenţie ilicită;

3.36. serviciu de navigaţie aeriană – termen generic ce include serviciile de trafic aerian, serviciile de comunicaţii aeronautice, navigaţie şi supraveghere în domeniul aeronautic, serviciile meteorologice aeronautice şi serviciile de informare aeronautică, definite conform reglementărilor specifice aplicabile;

3.37. servicii de trafic aerian – serviciile de control al traficului aerian (serviciile de control regional, de apropiere şi de aerodrom), serviciile de informare a zborului, serviciile consultative de trafic aerian şi serviciile de alarmare, definite conform reglementărilor specifice aplicabile;

3.38. servitute aeronautică – condiţii, restricţii, obligaţii impuse de reglementările naţionale şi/sau internaţionale, în interesul siguranţei zborului;

3.39. siguranţa zborului – capacitate a activităţii aeronautice constând în evitarea afectării sănătăţii sau pierderii de vieţi omeneşti, precum şi a producerii de pagube materiale;

3.40. supervizarea siguranţei zborului – activitate constând în acordarea de certificate, supravegherea continuă a menţinerii condiţiilor asociate certificatelor respective, precum şi a îndeplinirii obiectivelor şi nivelurilor de siguranţă, potrivit reglementărilor specifice aplicabile;

3.41. supraveghere continuă – procesele de verificare a îndeplinirii în mod continuu şi sistematic a condiţiilor asociate acordării unui certificat pe parcursul perioadei sale de valabilitate, precum şi de luare a măsurilor de siguranţă necesare;

3.42. tehnică aeronautică – tehnică folosită în aeronautică, care intră sub incidenţa normelor privind siguranţa zborului;

3.43. trafic aerian – ansamblu de aeronave care, la un moment dat, se află în zbor într-un spaţiu aerian determinat sau operează pe suprafaţa de manevră a unui aerodrom;

3.44. trafic aerian general – toate mişcările aeronavelor civile, precum şi toate mişcările aeronavelor de stat, inclusiv cele ale aeronavelor militare, de vamă şi poliţie, care se efectuează în conformitate cu procedurile Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale;

3.45. trafic aerian operaţional – toate mişcările aeronavelor civile şi de stat care se efectuează în conformitate cu reglementările naţionale, altele decât în conformitate cu procedurile Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale;

3.46. transportator aerian – operator aerian deţinător al unui certificat de operator aerian în termen de valabilitate şi, după caz, al unei licenţe de transport aerian;

3.47. zbor V.F.R. – zbor efectuat după regulile zborului la vedere.

Codul aerian civil OG 29/1997 actualizat prin:

Lege nr. 399/2005 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian din 27 decembrie 2005, Monitorul Oficial 22/2006;

Lasă un comentariu