Art. 69 Codul aerian 2014 Certificarea personalului aeronautic civil Siguranţa zborului

Art. 69 Codul aerian 2014 Certificarea personalului aeronautic civil Siguranţa zborului

Siguranţa zborului

SECŢIUNEA a III-a
Certificarea personalului aeronautic civil

Art. 69

În condiţiile în care tratatele internaţionale la care România este parte nu prevăd altfel, documentele de certificare emise de alte state pot fi recunoscute sau validate în România numai dacă criteriile în baza cărora au fost eliberate se situează cel puţin la nivelul standardelor şi practicilor recomandate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi în condiţiile îndeplinirii cerinţelor reglementărilor naţionale specifice aplicabile.

Codul aerian civil OG 29/1997 actualizat prin:

Lege nr. 399/2005 – pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian din 27 decembrie 2005, Monitorul Oficial 22/2006;

Lasă un comentariu