Art. 93 Codul aerian 2014 Sancţiuni
Sancţiuni
Art. 93
(1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să constituie infracţiuni, următoarele fapte:
a) lipsa de la bordul aeronavei a documentelor obligatorii prevăzute la art. 17 alin. (2), art. 36 alin. (2) şi la art. 73 alin. (2);
b) refuzul comandantului unei aeronave civile de a prezenta persoanelor împuternicite, în condiţiile legii, documentele obligatorii prevăzute la art. 17 alin. (2), art. 36 alin. (2) şi la art. 73 alin. (2);
c) neinformarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului cu privire la producerea incidentelor şi accidentelor de aviaţie civilă, de către cei care au această obligaţie în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (2);
d) desfăşurarea de activităţi în perimetrul infrastructurii aeroportuare fără licenţa prevăzută la art. 29 alin. (3);
e) efectuarea activităţilor aeronautice civile prevăzute la art. 63, fără deţinerea unui certificat valabil, de către persoane fizice sau juridice;
f) efectuarea de operaţiuni de transport aerian public fără deţinerea licenţei de transport aerian şi/sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1);
g) amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi echipamentelor în zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă fără obţinerea avizului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prevăzut la art. 77;
h) nerespectarea restricţiilor impuse prin reglementările specifice referitoare la zonele supuse servituţilor aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, de către persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 78;
i) operarea unei aeronave civile cu nerespectarea condiţiilor şi limitărilor înscrise în certificatul de navigabilitate conform prevederilor art. 73 alin. (2);
j) efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare. Se consideră sub influenţa băuturilor alcoolice personalul care are o îmbibaţie alcoolică în sânge de până la 0,8.