Art. 144 Codul vamal 2014 Perfecţionarea activă Regimuri suspensive şi regimuri vamale economice
CAPITOLUL II
Regimuri suspensive şi regimuri vamale economice
SECŢIUNEA a 4-a
Perfecţionarea activă
Art. 144
(1) Sistemul cu rambursare poate fi utilizat pentru toate mărfurile. Acest sistem nu poate fi utilizat când, în momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie:
a) mărfurile de import sunt supuse unor restricţii cantitative la import;
b) mărfurile de import beneficiază de o măsură tarifară în cadrul contingentelor;
c) pentru mărfurile de import este necesară prezentarea unei licenţe de import sau export ori a unui certificat prevăzut de reglementările privind politica agricolă;
d) a fost stabilită o restituire la export sau o taxă la export pentru produsele compensatoare.