MODEL DE CERERE DE INTERVENŢIE ÎN INTERES PROPRIU

CERERE DE INTERVENŢIE ÎN INTERES PROPRIU

Instanţa_

Secţia_

Dosar nr. /

Termen la data de_

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2] _ , domiciliat în_, în calitate de intervenient în dosarul nr._la instanţa_, cu termen la_, formulez prezenta cerere de

Intervenţie în interes propriu

prin care solicit:

– să obligaţi reclamantul/pârâtul [3] la_; [4]

– obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]: învederez instanţei că_

Temeiul de drept [6]: Invoc dispoziţiile art. 49 şi ale art. 50 C. proc. civ., precum şi_

Probe [7]: Solicit încuviinţarea următoarelor probe_

Anexez: copii ale cererii de intervenţie, câte una pentru fiecare parte, înscrisuri doveditoare, copii ale înscrisurilor pentru părţi certificate pentru conformitate, lista cu numele şi adresele martorilor propuşi, chitanţa ce

atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de_lei, timbrul

judiciar în valoare de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel [9]

Explicaţii

[1] Natura juridică. Cererea de intervenţie în interes propriu, reglementată de art. 49 alin. (2) C. proc. civ., este o cerere incidentală, formulată de un terţ, din iniţiativa sa, în cadrul unui proces deja existent pe rolul instanţei de judecată.

Ea are caracterul unei cereri de chemare în judecată întrucât intervenientul urmăreşte realizarea sau conservarea unui drept propriu, urmărind obligarea celorlalte părţi din proces la îndeplinirea unor prestaţii, Ia restituirea unor bunuri etc.

1.1. Cerinţe obligatorii:

a) existenta unei legături între cererea de intervenţie şi cererea principală;

b) justificarea unui interes al terţului în formularea cererii. De altfel, art. 49 alin. (1) C. proc. civ. se referă în mod expres la persoanele care au un interes, condiţionând participarea terţului în cadrul procesului civil de justificarea unui interes în promovarea cererii în cadrul unui proces deja pornit între alte persoane, iar nu pe cale separată. în aceasta situaţie este vorba de un interes distinct de cel care trebuie să existe ca una din condiţiile pentru promovarea acţiunii civile şi care trebuie evidenţiat pentru fiecare capăt de cerere în parte.

Aşadar, intervenientul pe cale principală va fi ţinut să demonstreze nu numai interesul în promovarea acţiunii sale ca atare (de pildă obligarea pârâtului Ia plata unor despăgubiri), dar şi interesul de a promova această acţiune în cadrul procesului deja pornit. De exemplu, intervenientul are o creanţă împotriva pârâtului, anterioară celei a reclamantului, şi urmăreşte satisfacerea acesteia cu prioritate;

c) întrunirea elementelor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, potrivit art. 112 C. proc. civ.;

d) admisibilitatea cererii. S-a apreciat în literatura de specialitate că în cazul acţiunilor strict personale nu este admisibilă cererea de intervenţie.

1.2. Termenul de introducere. Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenţie în interes propriu poate fi formulată numai în faţa instanţei de fond, până la închiderea dezbaterilor.

Potrivit alin. (3), cererea poate fi făcută şi în apel, dar numai cu învoirea părţilor. Intervenţia voluntară nu poate fi formulată în recurs, aşa cum rezultă din interpretarea art. 50 C. proc. civ.; potrivit art. 51 C. proc. civ., numai cererea de intervenţie în interesul uneia dintre părţi poate fi făcută chiar şi înaintea instanţei de recurs.

[2] Calitate procesuală activă. Potrivit dispoziţiilor art. 49 C. proc. civ., orice persoană care are un interes poate formula cerere de intervenţie. în ceea ce priveşte intervenţia principală, intervenientul trebuie să fie titularul dreptului pretins, deci trebuie să aibă calitate procesuală activă în cadrul acţiunii formulate. în plus, intervenientul va trebui să justifice condiţia interesului.

Intervenientul principal are o poziţie independentă de cea a celorlalte părţi în litigiu, ceea ce înseamnă că, de pildă, poate exercita apel sau recurs împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, indiferent de faptul că celelalte părţi exercită sau nu căile de atac.

[3] Calitate procesuală pasivă poate dobândi atât reclamantul, cât şi pârâtul din procesul iniţial, în funcţie de obiectul cererii formulate de intervenientul principal. Esenţial este, la fel ca în orice altă acţiune, să fie chemat în judecată cel care este obligat în cadrul raportului de drept substanţial; în consecinţă, prin chemarea acestuia în calitate de pârât, va dobândi calitate procesuală pasivă în cadrul raportului juridic de drept procesual civil.

[4] Obiectul cererii. Acesta constituie întotdeauna pretenţia concretă a reclamantului, materializându-se în solicitarea adresată instanţei de judecată de a obliga pârâtul la plata unei sume de bani, anularea unui contract, partajarea bunurilor comune etc.

Sancţiunea neprecizării obiectului acţiunii este nulitatea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 133 C. proc. civ.

[5] Motivele de fapt. în funcţie de natura cererii sau a acţiunii formulate, intervenientul-reclamant va trebui sa expună motivele de fapt şi cauza acţiunii.

în măsura în care acţiunea este mijlocul legal prin care o persoana cere instanţei judecătoreşti fie recunoaşterea dreptului său, fie realizarea acestui drept, ori despăgubiri pentru împiedicarea sa în exercitarea acelui drept, reclamantul trebuie să indice instanţei, după caz, care este dreptul încălcat, în ce constă încălcarea acestuia, eventual de ce pârâtul este cel ţinut la repararea pagubei. De asemenea, reclamantul va trebui să evidenţieze interesul promovării acţiunii.

Astfel, reclamantul va trebui să expună împrejurările de fapt care legitimează solicitarea adresată instanţei, într-o manieră clară, ordonată cronologic şi, pe cât posibil, indicând temeiul pretenţiei sale. Acesta ar putea consta, de pildă, într-un contract, succesiune legală, fapt ilicit cauzator de prejudicii etc.

[6] Temeiul de drept întrucât intervenţia principală are caracterul unei cereri de chemare în judecată, alături de temeiul de drept procesual (art. 49 şi art. 50 C. proc. civ.) vor fi indicate şi temeiurile de drept material. Spre exemplu, pentru revendicare va fi indicat art. 480 C. civ., pentru rezoluţiunea contractelor art. 1020-1021 C. civ. etc.

[7] Reclamantul are posibilitatea să folosească următoarele mijloace de probaţiune: înscrisurile (art. 172-176 C. proc. civ.); martorii (art. 186-200 C. proc. civ.); expertiza (art. 201 -214 C. proc. civ.), cercetarea la faţa locului (art. 215-217 C. proc. civ.), interogatoriul (art. 218-225 C. proc. civ.).
Reclamantul va propune administrarea acelor mijloace de probaţiune admise de lege, utile şi pertinente cauzei, în funcţie de natura şi obiectul litigiului dedus judecăţii. Astfel, într-un proces de divorţ se pot folosi înscrisuri şi martori, dar nu se poate folosi interogatoriul pentru dovedirea motivelor de divorţ (art. 612 pct. 6 C. proc. civ.). Potrivit dispoziţiilor art. 1191 C. civ., nu se poate face dovada cu martori când valoarea obiectului actului depăşeşte suma de 250 lei şi, de asemenea, nu se poate face dovada cu martori în contra sau peste cuprinsul actului scris, indiferent de valoarea raportului juridic.

[8] Taxa judiciară de timbru este reglementată prin Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare105, şi este prevăzută pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi pentru cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţiile prevăzute de lege. Acţiunile şi cererile se taxează diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, taxele actualizându-se în fiecare an.
Trebuie subliniat că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea obligaţiei de plată la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii. Dovada achitării acestora o reprezintă chitanţa în original eliberată de unitatea care încasează sumele de bani.
A. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, în anul 2005 se taxează astfel:
a) până la valoarea de 366.000 lei 19.000 lei
b) între 366.001 lei şi 3.660.000 lei 19.000 lei + 10 % pentru ce depăşeşte 366.000 lei
c) între 3.660.001 lei şi 36.594.000 lei 348.000 lei + 8 % pentru ce depăşeşte 3.660.000 lei
d) între 36.594.001 lei şi 182.970.000 lei 2.982.000 lei + 6 % pentru ce depăşeşte 36.594.000 lei
e) între 182.970.001 lei şi 365.940.000 lei 11.765.000 lei + 4 % pentru ce depăşeşte 182.970.000 lei
0 între 365.940.001 lei şi 1.829.700.000 lei 19.084.000 lei + 2 % pentru ce depăşeşte 365.940.000 lei
g) peste 1.829.700.001 lei 48.359.000 lei + 1 % pentru ce depăşeşte 1.829.700.000 lei
Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acţiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instantă ca derizorie, evaluarea se face pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză (art. 5 din N.M. de aplicare a Legii nr. 146/1997)).
B. Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează potrivit art. 3 din Legea nr. 146/1997, cuantumul acestor taxe fiind indicat, în lucrarea de faţă, pentru fiecare cerere şi acţiune în parte, iar toate celelalte acţiuni şi cereri neevaluabile în bani, neprevăzute la acest articol, se taxează se timbrează cu 73.000 lei (art. 13 din Legea nr. 146/1997).
9.2. Timbrul judiciar este reglementat prin O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările şi completările ulterioare135, şi se aplică pentru toate situaţiile în care se plăteşte taxa judiciară de timbru.
Art. 3 din O.G. nr. 32/1995 stabileşte cuantumul sumei ce se achită pentru achiziţionarea timbrelor judiciare pentru diferite cereri şi acţiuni. Astfel, cererile de chemare în judecată, adresate instanţelor judecătoreşti, în cazul în care se solicită soluţionarea în fond a cauzei, se timbrează cu timbru judiciar în valoare de 3.000 Iei. Dacă aceste cereri au ca obiect o valoare mai mare de 1.000.000 Iei, se aplică timbre judiciare de
15.000 lei, dacă valoarea este de peste 10.000.000 lei, se aplică timbre judiciare de
30.000 lei, iar dacă valoarea este de peste 100.000.000 lei, se aplică timbre judiciare de 50.000 lei.
Spre deosebire de taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar este mobil şi se ataşează cererii de chemare în judecată.

[9] Instanţa competentă este aceea sesizată cu judecarea cererii principale. în această situaţie operează o prorogare legală de competenţă, ce determină extinderea competenţei instanţei sesizate cu cererea introductivă să judece şi cererea incidentală.
9.1. Procedura soluţionării cererii. Cererea de intervenţie se judecă o dată cu cererea principală; totuşi, dacă judecata cererii principale ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu, instanţa poate hotărî disjungerea judecării celor două cauze, potrivit art. 55 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. proc. civ., instanţa va asculta părţile şi pe cel care intervine, apoi va hotărî, prin încheiere, asupra încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. încheierea va putea fi atacată numai o dată cu fondul.

După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazul în care întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta va putea fi depusă.

Potrivit art. 53 C. proc. civ., cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei, iar actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.