Refuz justificat al operatorului aerian de îmbarcare a unei persoane. Exonerarea de răspundere – Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligaţii. Răspundere civilă
Index alfabetic: acţiune în pretenţii
– refuzul de îmbarcare
– daune materiale şi morale
– operator aerian
Regulamentul CE nr. 261/2004, art. 2 lit. j)
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, „refuzul la îmbarcare” este refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deşi aceştia s-au prezentat pentru îmbarcare în condiţiile stabilite la art. 3 alin. (2), cu excepţia cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare, cum ar fi starea sănătăţii, cerinţele de siguranţă sau securitate sau documente de călătorie inadecvate.
Astfel, în cazul în care refuzul unei companii aeriene de îmbarcare a unei persoane are justificare în starea de sănătate a acesteia şi în faptul că aparatul de zbor nu deţine condiţiile tehnice pentru instalarea unei tărgi pentru transportul pasagerei, situaţie adusă la cunoştinţa acesteia, operatorul aerian este exonerat de răspundere în privinţa daunelor morale şi materiale solicitate.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1094 din 14 martie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 2739 din 21.11.2011 a Tribunalului Iaşi s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei O.R. în contradictoriu cu pârâta A. Airlines AG Bucureşti, precum şi cererea pârâtei vizând obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că:
În luna mai 2009, reclamanta O.R. împreună cu mama sa, O.D., şi tatăl său, O.R., au achiziţionat prin intermediul agenţiei de turism SC T.T. SRL trei bilete de avion pe ruta Iaşi – Viena şi retur, transportul urmând a fi realizat de către pârâta A. Airlines AG.
Transportul către Viena s-a realizat fără probleme, scopul deplasării fiind supunerea lui O.D. unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Universitar AKH din Viena.
După externare, la data de 29.05.2009, reclamanta O.R. şi mama sa, O.D., s-au prezentat la terminalul de îmbarcare al societăţii pârâte pentru a reveni în ţară, însă reprezentanţii pârâtei au refuzat îmbarcarea acestora întrucât starea de sănătate a numitei O.D. ar fi necesitat instalarea unei tărgi pentru transport, iar avioanele care operau pe ruta Viena – Iaşi nu permiteau tehnic înclinarea scaunelor cu mult peste 90 de grade şi nici utilizarea unei tărgi.
Conform art. 2 lit. j) din Regulamentul nr. 261/2004, refuzul de îmbarcare este definit ca fiind refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deşi aceştia s-au prezentat pentru îmbarcare în condiţiile stabilite de art. 3 alin. (2), cu excepţia cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul de îmbarcare, cum ar fi starea sănătăţii, cerinţele de siguranţă sau securitate sau documente de călătorie necorespunzătoare.
S-a reţinut că pârâta a dovedit că refuzul său de a accepta îmbarcarea numitei O.D. îşi are justificare în starea de sănătate a acesteia, ceea ce reprezintă o exonerare de răspundere în privinţa daunelor morale şi materiale produse reclamantei şi mamei sale ca urmare a refuzului la îmbarcare.
Instanţa a avut în vedere că potrivit art. 7 pct. 2 din Condiţiile de transport – anexă la biletele de avion se arată că acceptarea transportului persoanelor bolnave trebuie stabilit cu operatorul de transport, înainte de a se lua măsurile pentru organizarea transportului aerian şi că, la data de 27.05.2009, medicul curant al mamei reclamantei a completat şi transmis pârâtei un formular cuprinzând informaţii medicale, în care s-a specificat că pacienta are nevoie de echipamente de oxigen pe perioada zborului.
De asemenea, s-a constatat că, în chiar ziua îmbarcării, 29.05.2009, ora 929, acelaşi medic transmite prin fax operatorului de transport aerian un alt formular, incluzând informaţiile medicale privind pacienta O.D., în cuprinsul căruia se informează că pacienta nu poate folosi un scaun normal cu spătarul poziţionat în poziţie dreaptă când acest lucru este necesar.
În aceste condiţii, instanţa a considerat că refuzul la îmbarcare a fost unul justificat, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a administrat probe de natură a răsturna punctul de vedere al medicilor operatorului de transport.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 55 din 5 aprilie 2012 a Curţii de apel Iaşi, Secţia civilă, care a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi a constatat că refuzul la îmbarcare este unul justificat, în concordanţă cu 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului.
De asemenea, au fost luate în considerare dispoziţiile art. 72 din Condiţiile de Transport ale Companiei potrivit cu care „acceptarea transportului copiilor neînsoţiţi, a persoanelor cu handicap, femeilor gravide, persoanelor bolnave sau altor persoane care necesită asistenţă specială trebuie stabilit înainte de a lua măsurile pentru organizarea transportului aerian”.
În acest context, instanţa de apel a reţinut că, urmare a transmiterii de către medicul curant al pacientei către pârâtă a formularelor conţinând fişa cu informaţii medicale privitoare la starea pacientei, medicul companiei aeriene a stabilit că transportul pacientei se poate face doar în condiţiile în care i se instalează o targă la bord şi i se asigură instalaţia de oxigen pe durata zborului de la Viena la Iaşi şi că avioanele folosite de compania pârâtă ce operează pe ruta Viena – Iaşi nu deţin condiţiile tehnice ce ar permite instalarea unei tărgi pentru transportul pacientei, situaţie ce a fost adusă la cunoştinţa reclamantei, ca motiv al refuzului de a aproba îmbarcarea pacientei la bord.
În baza întregului probatoriu administrat în cauză, instanţa de apel a constatat că, în mod corect şi legal, prima instanţă a considerat că în speţă nu ne aflăm în situaţia unui refuz nejustificat de îmbarcare a pacientei de către pârâtă în sensul celui definit de Regulamentul CE nr. 261/2004, fiind vorba despre un refuz justificat prevăzut de Regulament şi în Condiţiile de Transport ale Companiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel nu este motivată şi nu cuprinde toate argumentele de fapt şi de drept pe care s-a sprijinit instanţa în pronunţarea soluţiei date, prin raportare la toate motivele de apel formulate şi la toate probele invocate.
În argumentare, recurenta a susţinut că, prin decizia atacată, instanţa de apel nu face nicio analiză a motivelor de apel, nu face trimitere la probele administrate la dosar, nu precizează dacă şi de ce înlătură unele probe şi nici pentru care motiv nu reţine altele şi nu explică forţa lor probantă prin prisma legii, preluând motivarea instanţei de fond.
De asemenea, se apreciază că cel puţin refuzul de îmbarcare justificat ar fi trebuit să fie argumentat nu doar printr-o trimitere lapidară la un Regulament, ci prin argumente cu trimitere directă la probele administrate în cauză.
2. Decizia atacată este netemeinică şi nelegală deoarece instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale ce guvernează obiectul cauzei, a evaluat şi interpretat greşit materialul probator administrat în cauză, dându-se valoare probantă doar înscrisurilor depuse de intimată şi fiind înlăturate nemotivat toate înscrisurile depuse de recurentă.
În dezvoltare, recurenta a susţinut următoarele:
– instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 prin raportare la: toate înscrisurile depuse la dosar şi argumentele pentru care au fost depuse, la răspunsurile pârâtei-intimate la interogatorii, la refuzul pârâtei de a depune la dosar originalul înscrisurilor, la practica judiciară a CJUE. Sub acest aspect, se solicită să se constate că din actele medicale depuse la dosar rezultă că mama sa avea – la externare – o stare medicală stabilizată pentru a călători, iar călătoria se putea face în condiţii de zbor normale fără asistenţă medicală la bord ori condiţii de aşezare deosebite.
În susţinere se face trimitere la formularul MEDA de transport transmis de medicul de la clinică către pârâtă, la orele 9,29 AM, ce dovedeşte că mama sa putea călători în scaun normal, fără a fi necesară targa sau oxigenul, precum şi la scrisoarea adresată de doctor asistentului de familie din care rezultă că nu era necesar oxigenul şi că „este posibil zborul în şezut”.
Consideră că refuzul abuziv la îmbarcare rezultă şi din contrafacerea înscrisurilor depuse de intimată, dar şi din coroborarea acestora cu restul documentelor şi cu răspunsurile date de intimată la interogatoriu, mai ales la întrebarea nr. 2.
– aducând în discuţie practica şi doctrina în materia transportului aerian, răspunderea contractuală a operatorului de transport atât pentru prejudiciile materiale cât şi nepatrimoniale produse pasagerului, cu referire directă la art. 11 din Regulamentul CE nr. 261/2004, recurenta consideră că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale de zbor şi a abuzat în mod nepermis şi traumatizant de drepturile sale şi ale mamei sale ce obligau compania de transport aerian să asigure persoanelor cu mobilitate redusă şi însoţitorilor ei „prioritate la transport”, iar în caz de refuz de îmbarcare „dreptul la asistenţă specială cât mai repede posibil”.
– s-a apreciat că analizele medicale depuse la dosar şi scrisoarea medicală ale medicilor din Viena pentru omologii din România demonstrează că mama sa avea la acel moment o stare bună de sănătate.
Raportat la această situaţie, recurenta a considerat că potrivit prevederilor exprese ale regulamentului anterior menţionat şi practicii C.J.U.E. (cauza C-83/2010), refuzul la îmbarcare şi anularea sau întârzierea prelungită a zborurilor pot cauza pasagerilor dificultăţi şi neplăceri grave, indiferent de situaţia în care s-ar fi aflat persoana în cauză, întrucât toţi sunt consideraţi victime ale unor dificultăţi şi neplăceri grave similare, care au legătură cu transportul aerian, iar dispoziţiile care acordă drepturi pasagerilor trebuie interpretate în sens larg.
S-a susţinut, de asemenea, că practica C.J.U.E. a statuat că pasagerii companiilor aeriene au dreptul la compensaţii atât pentru prejudiciile materiale cât şi pentru cele morale în cazul în care un zbor este anulat ori amânat, precum şi la acoperirea cheltuielilor de transport cu taxiul, rambursarea preţului meselor luate în aeroport sau a tarifelor suplimentare pentru supravegherea animalelor de companie şi orice altă pierdere ce nu poate fi recuperată material sau moral.
În concluzie, se apreciază că pasagerii trebuie să fie compensaţi pentru întregul prejudiciu pe care l-au suferit din cauza nerespectării de către operatorul de transport aerian a obligaţiilor sale contractuale.
Prin întâmpinarea depusă la data de 6.03.2013, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează lipsa motivării deciziei atacate, prin aceea că aceasta nu cuprinde toate motivele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei şi nici răspunsul la toate motivele de apel invocate, cu trimitere la probele administrate în cauză, de care nu s-ar fi ţinut cont.
Modul în care recurenta îşi argumentează acest motiv de recurs demonstrează că se află în eroare, întrucât decizia recurată conţine considerentele avute în vedere de instanţă, atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută în cauză, cât şi în privinţa textelor de lege incidente.
Mai mult, instanţa de apel concluzionează asupra aspectelor de fapt, făcând trimitere la „întregul probatoriu administrat în cauză”, ceea ce indică că s-au avut în vedere toate actele depuse de părţi la dosar şi că s-a apreciat asupra acestora.
Aceeaşi situaţie este valabilă şi în privinţa normelor de drept incidente în cauză, rezultând în clar care au fost acelea pe care instanţa şi-a fundamentat hotărârea, precum şi raţionamentul pentru care s-a considerat că refuzul la îmbarcare este unul justificat.
Faptul că recurenta consideră motivarea instanţei de apel ca fiind lapidară sau că raţionamentul instanţei nu a coincis cu cel al său, nu sunt de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Prealabil analizării acestui motiv de recurs se impune a se preciza că instanţa nu va lua în considerare susţinerile recurentei ce fac trimitere la probele administrate în cauză şi la modul în care a fost stabilită situaţia de fapt de instanţele de fond şi nici pe cele care vizează modul în care probele au fost interpretate întrucât rolul instanţei de recurs nu este acela de a reevalua o situaţie de fapt stabilită şi de a statua asupra netemeiniciei unei hotărâri, ci acela de a efectua un control de legalitate a hotărârilor aduse în faţa sa.
Înalta Curte reaminteşte că rolul său este limitat la controlul judiciar numai din perspectiva motivelor de nelegalitate strict şi limitativ reglementate prin prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Raportat la normele de drept pretins nesocotite de instanţa de apel se constată următoarele:
În principiu, aserţiunile recurentei cu privire la dreptul pasagerilor companiilor aeriene la compensaţii atât pentru prejudiciile materiale cât şi pentru cele morale în cazul în care un zbor este anulat ori amânat ori în caz de refuz nejustificat la îmbarcare sunt conforme cu reglementările incidente în cauză, precum şi cu practica judiciară a C.J.U.E. în materie.
Numai că, în cauza dedusă judecăţii se pune problema unui refuz la îmbarcare calificat de către instanţele de fond ca fiind justificat, chestiune ce trebuie lămurită de instanţa de recurs, raportat ca criticile aduse prin cererea de recurs.
Astfel, art. 2 lit. j) din Regulamentul CE nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 defineşte „refuzul la îmbarcare” ca fiind – refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deşi aceştia s-au prezentat pentru îmbarcare în condiţiile stabilite la art. 3 alin. (2), cu excepţia cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare, cum ar fi starea sănătăţii, cerinţele de siguranţă sau securitate sau documente de călătorie inadecvate.
Sub acest aspect, raportat la starea de sănătate a pacientei şi la condiţiile tehnice ale aparatului de zbor ce nu permiteau instalarea unei tărgi ori înclinarea scaunului şi la concluziile medicului companiei de zbor – aspecte stabilite pe deplin de instanţa de apel – prevederile art. 2 lit. j) din Regulament au fost în mod corect interpretate şi aplicate, în sensul în care s-a constatat că refuzul la îmbarcare a fost unul justificat de starea de sănătate a mamei reclamantei, iar recurentei i-a fost adusă la cunoştinţă această situaţie.
De asemenea, aceste prevederi au fost coroborate şi cu dispoziţiile art. 72 din Condiţiile de transport ale Companiei, potrivit cu care „acceptarea transportului (…..) persoanelor bolnave sau altor persoane ce necesită asistenţă specială trebuie stabilit, înainte de a lua măsurile pentru organizarea transportului aerian”, accept pe care reclamanta nu l-a obţinut în condiţiile anterior enunţate.
În atare situaţie, în mod corect s-a reţinut exonerarea de răspundere a operatorului aerian, în privinţa daunelor morale şi materiale solicitate.
În baza considerentelor expuse, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.