Acordarea cuvântului părţilor

acordarea cuvântului părţilor, încuviinţarea dată de preşedintele completului de judecată ca părţile, în ordinea stabilită de lege, să pună concluzii în cadrul şedinţei de judecată. De regulă, cuvântul se acordă mai întâi reclamantului, care îşi susţine pretenţiile şi apoi pârâtului, care îşi susţine apărarea. Ordinea acordarii cuvantului partilor se poate inversa. Astfel, dacă pârâtul are de ridicat vreo excepţie sau de formulat vreo cerere incidenţă, preşedintele va acorda cuvântul mai întâi pârâtului, iar apoi reclamantului, pentru ca acesta să răspundă asupra chestiunii puse în discuţie pe această cale.

Dacă instanţa consideră că problema discutată sau pricina în întregul ei nu este suficient lămurită, preşedintele va putea acorda cuvântul părţilor din nou, în replică şi în duplică, chiar de mai multe ori, având însă grijă ca întotdeauna pârâtul să aibă ultimul cuvântul în fond. Dacă părţilor nu li se acordă cuvântul în fond, pentru ca să-şi expună temeiurile de fapt şi drept ale acţiunii sau pentru combaterea lor, se încalcă principiul oralităţii dezbaterilor şi dreptului la apărare, iar soluţia astfel pronunţată trebuie considerată a fi nelegală şi netemeinică. în interesul unei desfăşurări operative a şedinţei de judecată, preşedintele poate să limiteze, de fiecare dată, cuvântul părţilor pentru expunerile lor.

acordarea cuvîntului părţilor, moment al desfăşurării judecăţii in care instanţa, după terminarea cercetării judecătoreşti, trece la dezbateri dind cuvîntul procurorului şi părţilor. Preşedintele poate da cuvîntul şi în replică (art. 340, C.p.p.).