Contestație formulată împotriva unei decizii emisă de Casa de Asigurări a Avocaților din România. Instanța competentă teritorial.Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială.
Index alfabetic : competența teritorială
– Casa de Asigurări a Avocaţilor din România
Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, art. 71, art. 72, art. 138
O.U.G. nr.221/2000, art. 1, art. 6, art. 12, art. 13
Legea nr. 263/2010, art. 154
Pentru determinarea competenței teritoriale în cazul în care se contestă o decizie de pensionare emisă de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România sunt relevante prevederile alin.(2) al art.154 din Legea nr.263/2010, care desemnează instanța competentă teritorial pe cea în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, întrucât Casa de Asigurări a Avocaţilor din România nu este o casă teritorială de pensii și nici o casă sectorială de pensii, instituții definite la art.3 alin.(1) lit. b) și art.4 lit. b) din Legea nr. 263/2010, ci potrivit art.12 alin.(4) coroborat cu prevederile art.1 din OUG nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, este o instituţie autonomă cu personalitate juridică de drept public care administrează și gestionează sistemul propriu de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului.
Secția I civilă, decizia nr. 1163 din 5 martie 2013
Prin cererea de chemare în judecată din data de 07.06.2011, înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, contestatorul M.D., în contradictoriu cu intimatele Filiala Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, a solicitat instanţei anularea deciziei nr. 1xx/2011 emisă de intimata Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de pensionare, motivat de faptul că, contestatorul îndeplineşte condiţiile de pensionare stipulate de prev. art. 7, 8 şi 131 din OUG nr. 221/2000 şi de art. 62 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România rap. la art. 47 lit. c) şi art. 1671din Legea nr. 19/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 5127 din 10 octombrie 2011, Tribunalul Sălaj, Secția Civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Sălaj în judecarea cauzei, invocată de pârâta Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reținând următoarele :
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod constant în sensul că litigiile privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale pentru avocaţi sunt de competenţa instanţelor de la sediul Casei de Asigurări a Avocaţilor, respectiv Tribunalul Bucureşti, în astfel de situaţii neexistând competenţă teritorială alternativă, ci exclusivă în favoarea instanţei de la sediul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
În conformitate cu prevederile art. 1 şi 6 din OUG nr.221/2000 aprobată prin Legea nr.452/2001, dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor se realizează prin sistemul unic, propriu şi autonom, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România.
Potrivit art. 12 alin. (6) şi art. 13 din OUG nr.221/2000, jurisdicţia sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale al avocaţilor se înfăptuieşte în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor stabileşte fără echivoc faptul că jurisdicţia sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi este de competenţa instanţelor de la domiciliul pârâtului (art. 138 Statut). Potrivit art. 71 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, admiterea sau respingerea cererilor de pensionare ale avocaţilor se face prin decizia emisă de Casa de Asigurări a Avocaţilor, iar în conformitate cu prevederile art. 72 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, aceasta se contestă la instanţa judecătorească de asigurări sociale, potrivit art. 138, 139 din Statut. Ca atare, este neîndoielnic faptul că în mod greşit contestatorul a solicitat Tribunalului Sălaj, anularea deciziei nr. 1xx/2011 emisă de Casei de Asigurări a Avocaţilor.
La data de 12.11.2012, contestatorul a depus o completare a motivelor contestaţiei, prin care, în principal, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, apreciind că aceasta aparţine Tribunalului Sălaj și a invocat prevederile Legii nr.263/2010.
Prin sentinţa civilă nr.10557 din 28.11. 2012, Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Sălaj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 20 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (3) C.pr.civ., a înaintat cauza spre soluţionarea conflictului negativ de competență la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.
În motivarea sentinței s-au reținut următoarele :
În cauză se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia unei decizii de pensionare emisă de intimata Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, făcându-se trimitere la legea specială, OUG nr. 211/2000 şi Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România prin raportare la Legea nr. 19/2000.
Astfel, contestatorul a investit instanţa cu o cerere, în care calitatea de intimaţi o au Casa Naţională de Asigurări a Avocaţilor şi Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, context în care, în materia competenţei teritoriale de soluţionare a litigiului, sunt incidente două prevederi, şi anume: normele art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care stabilesc o competenţă specială în favoarea instanţei de la domiciliul contestatorului, atunci când acţiunile sunt îndreptate împotriva caselor teritoriale de pensii (cum este situaţia speţei de faţă), şi prevederile art. 138 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, care statuează că jurisdicţia sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi se realizează prin instanţele competente de la domiciliul pârâtului. Potrivit alin.(2) al aceluiaşi text, prevederile statutului se completează cu cele ale Codului de procedură civilă.
Art. 158 din Legea nr. 19/2000 stabileşte că „prevederile acestui act normativ referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare”.
Prin urmare, prevederile Codului de procedură civilă, inclusiv cele în materie de competenţă, nu pot înlătura dispoziţiile Legii nr. 19/2000, întrucât legiuitorul a specificat, în art. 156 al aceste legi, faptul că prevederile codului completează, astfel încât nu înlocuiesc dispoziţiile legii cadru în materia pensiilor.
Dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, prevăd că avocaţii au propriul sistem de asigurări sociale, ce este reglementat prin lege şi prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor. Conform art. 75 alin. (1) din aceeaşi lege, Casa de Asigurări a Avocaţilor se organizează şi funcţionează, în scopul stabilirii şi acordării pensiilor şi ajutoarelor sociale cuvenite avocaţilor şi urmaşilor acestora cu drepturi proprii la pensie, în condiţiile prevăzute de legea specială, având, potrivit art. 78 alin. (1) personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.
Art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din OUG nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, aprobată prin Legea nr. 452/2001, dispune că dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului se exercită în condiţiile acestui act normativ prin sistemul unic, propriu şi autonom de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, a cărei organizarea şi funcţionare se stabilesc în condiţiile prevăzute de lege şi de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Potrivit art. 12 alin. (4) şi (5), Casa de Asigurări a Avocaţilor este instituţie autonomă de interes public cu personalitate juridică, iar filialele acesteia au personalitate juridică, cu buget şi patrimoniu propriu.
Art. 6 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă prevede faptul că procedura şi condiţiile de acordare a
pensiilor, precum şi condiţiile de reglementare a cumulului pensiei din alte sisteme de asigurare cu veniturile din
exercitarea profesiei de avocat se stabilesc prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Art. 138 al Statutului Casei de Asigurări a Avocaţilor cuprinde la alin. 1 norma de competenţă teritorială aplicabilă în materia jurisdicţiei sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi, stabilind că aceasta se realizează prin instanţele competente de la domiciliul pârâtului.
Cu toate acestea, tribunalul reţine că prevederile Statutului, care a fost elaborat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, nu sunt în măsură să consacre o normă de competenţă teritorială exclusivă şi derogatorie de la dreptul comun, reprezentat prin Codul de procedură civilă, întrucât nu are forţa juridică necesară. Pe cale de consecinţă, textul trebuie privit ca o reiterare a normelor art. 5 C.proc.civ.
În schimb, prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000 sunt imperative şi statuează asupra unei competenţe teritoriale absolute.
Instanţa este ţinută de principiul disponibilităţii, reglementat de art. 129 C.proc.civ., astfel încât nu poate face abstracţie de manifestarea de voinţă a contestatorului, în sensul chemării în proces a Casei Judeţene de Pensii Sălaj. Aceasta deoarece instanţele judecătoreşti trebuie să se raporteze la limitele învestirii, neputând realiza o ierarhizare a pârâţilor în obligaţi principali şi obligaţi subsidiari, atâta timp cât o atare ierarhie nu a fost menţionată in acţiune.
Concluzionând asupra considerentelor de fapt şi de drept expuse anterior, tribunalul reţine că, în cauză, se aplică cu prioritate prevederilor art. 156 din Legea nr. 19/2000, care stabilesc norme de competenţă teritorială exclusivă şi au un caracter imperativ.
Analizând actele și lucrările cauzei, prin raportare la prevederile art.22 alin.(3) C.pr.civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente :
În speță, acțiunea este formulată la data de 7.06.2011 împotriva Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, solicitându-se anularea unei decizii emisă de aceasta, nr. 1xx/2011, şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de pensionare a reclamantului.
Într-adevăr, în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale în materia jurisdicţiei sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi, prevederile art.138 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor din România, act inferior legii, nu au forța juridică necesară să modifice o lege sau o normă generală de procedură civilă, astfel că nu sunt relevante în speță, în legătură cu găsirea unei soluții problemei în discuție.
Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, conform art.193.
Ca atare, relevante privind stabilirea competenței teritoriale sunt prevederile art. 154 din Legea nr.263/2010, lege specială în materie (care reiau în principiu prevederile art.156 din Legea nr.19/2000), potrivit cărora ”(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
Casa de Asigurări a Avocaţilor din România nu este o casă teritorială de pensii și nici o casă sectorială de pensii, instituții definite la art.3 alin.(1) lit. b) și art.4 lit. b) din lege, ci potrivit art.12 alin.(4) coroborat cu prevederile art.1 din OUG nr. 221 din 24 noiembrie 2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor instituţie autonomă cu personalitate juridică de drept public care administrează și gestionează sistemul propriu de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului.
Ca atare, pentru determinarea competenței teritoriale în cazul în care se contestă o decizie de pensionare emisă de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România sunt relevante prevederile alin.(2) al art.154 din Legea nr.263/2010, care desemnează instanța competentă teritorial pe cea în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, aceasta fiind în cazul de față Tribunalul București.
Reclamantul a indicat ca pârât și Filiala Casei de asigurare a avocaților Sălaj, dar prin petitul cererii nu s-a formulat vreo pretenție concretă raportat la acesta, concluzia fiind în sensul nominalizării acestui pârât în mod inutil, dacă nu doar pentru a atrage competența altei instanțe. Astfel, dacă s-ar ține cont de sediul acestui pârât introdus artificial în cauză, aceasta ar echivala cu eludarea legii.
În consecință, Înalta Curte, în temeiul art.22 alin.(3) C.pr.civ. raportat la art.154 alin.(2) din Legea nr.263/2010, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.