MODEL DE CERERE DE SUSPENDARE A EXECUTĂRII SILITE
Domnule Preşedinte, [1]
Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, vă rog ca în contradictoriu cu intimatul [3]_, domiciliat în_, să dispuneţi
Suspendarea executării silite
pornită la cererea intimatului-creditor, în baza titlului executoriu_, până la soluţionarea_(contestaţiei la executare sau, după caz, a recursului, contestaţiei în anulare, revizuirii) ce face obiectul dosarului nr. /_, aflat pe rolul acestei instanţe, cu termen de judecată la data de_
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt [4]:_
Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 403 C. proc. civ. sau, după caz, art._.
Anexez certificatul de grefă care face dovada înregistrării la această instanţă a contestaţiei la executare/recursului/contestaţiei în anulare/ reviziurii, taxa judiciară de timbru de 91.000 lei si timbrul judiciar de
3.000 lei. [6]
Semnătura,
Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [7] _
*precizăm că, în cazuri urgente, se poate solicita suspendarea provizorie a executării, pe cale de ordonanţă preşedinţială, potrivit art. 403 alin. (4) C. proc. civ., dispoziţii la care se face trimitere şi din art. 300 alin. (3), art. 319^1 şi art. 325 C. proc. civ. Pentru detalii privind condiţiile în care se poate formula o asemenea cerere, a se vedea supra, nr. 24b – Cerere privind suspendarea provizorie a executării vremelnice.
Explicaţii teoretice
[1] Natura juridică. Suspendarea executării este mijlocul procedural prin care se tinde la oprirea temporară a executării silite, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau, după caz, a recursului nesuspensiv de executare, a contestaţiei în anulare ori a revizuirii, în scopul de a se evita o executare păgubitoare.
[2] Calitate procesuală activă are, după caz, cel care a promovat contestaţie la executare, indiferent dacă este o contestaţie la titlu sau la executare propriu-zisă, cel care a promovat recurs, contestaţie în anulare sau revizuire.
[3] Calitate procesuală pasivă are, după caz, intimatul din contestaţia la executare, din recurs, din contestaţia în anulare sau din revizuire.
[4] Motivele de fapt. Se va menţiona:
a) că există pe rolul instanţei una din cererile până la a căror judecată legea prevede posibilitatea suspendării executării, şi anume contestaţie la executare – la titlu sau la executare propriu-zisă -, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire;
b) numărul de dosar sub care cererile sus-menţionate sunt înregistrate şi termenul de judecată a acestora;
c) care este data fixată pentru efectuarea executării silite contestate;
d) motivul/motivele care justifică suspendarea executării, de exemplu pretenţia terţului-contestator că bunurile urmărite sunt proprietatea sa, nu a debitorului etc.
e) faptul că urmează a se depune cauţiunea prevăzută de art. 403 alin. (1) C. proc. civ., după fixarea acesteia de către instanţă la termenul ce se va acorda în acest scop. Cauţiunea se datorează atât în cazul în care suspendarea se cere până la soluţionarea contestaţiei la executare – art. 403 alin. (1) C. proc. civ., cât şi atunci când suspendarea se cere până la soluţionarea recursului nesuspensiv de executare [art. 300 alin. (3) C. proc. civ.], a contestaţiei în anulare (art. 319′ C. proc. civ) sau revizuirii (art. 325 C. proc. civ.).
[5] Temeiul de drept. Procedura suspendării executării este reglementată de codul de procedură civilă în secţiunea referitoare la contestaţia la executare; de aceea, ca regulă generală, cererea de suspendare a executării îşi are temeiul în art. 403 C. proc. civ., care se completează cu dispoziţiile speciale din materia recursului, contestaţiei în anulare sau revizuirii, după cum suspendarea executării este accesorie recursului nesuspensiv de executare – art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., contestaţiei în anulare – art. 319^1 C. proc. civ. ori revizuirii – art. 325 C. proc. civ.
[6] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru este de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) şi timbrul judiciar este de 3.000 lei, fiind prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
[7] Instanţa competentă este cea învestită legal cu cererea de contestaţie la executare sau, după caz, cu cererea de recurs, de contestaţie în anulare ori revizuire, ceea ce rezultă din dispoziţiile art. 403 C. proc. civ., respectiv ale art. 300 alin. (2), art. 319^1 sau art. 325 C. proc. civ.