MODEL DE CONTESTAŢIE ÎN ANULARE

CONTESTAŢIA ÎN ANULARE OBIŞNUITĂ

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ _, domiciliat în_, formulez în

contradictoriu cu intimatul [3]_, domiciliat în_, în

termen legal [4]

Contestaţie în anulare

împotriva sentinţei/deciziei civile nr. [5] / pronunţată de Judecătoria/Tribunalul/Curtea de Apel_/înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi anularea acesteia şi_[6]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [7]:_

Temeiul de drept [8]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 317 pct._C. proc. civ.

Probe [9]: în dovedirea formulării în termen a contestaţiei solicit

încuviinţarea probelor cu_; de asemenea, pentru verificarea

motivului de contestaţie invocat, solicit ataşarea la prezenta cauză a dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată.

Anexez copii de pe următoarele înscrisuri_[10], precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de 1.500 lei. [11]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [12] _

Explicaţii

[1] Natura juridică. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, comună şi nesuspensivă de executare, prin care se poate obţine, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., retractarea hotărârii irevocabile atacate.

[2] Calitate procesuală activă (contestator) poate avea oricare dintre părţile care au participat la judecarea pricinii în care s-a pronunţat hotărârea supusă contestaţiei, care justifică un interes, succesorii în drepturi ai acestora sau procurorul [ acesta din urmă în temeiul art. 45 alin. (5) C. proc. civ. ].

[3] Calitate procesuală pasivă (intimat) au celelalte părţi din procesul finalizat cu hotărârea atacată, care nu au uzat de calea contestaţiei, sau, după caz, succesorii lor în drepturi.

[4]Termen de introducere. Conform art. 319 alin. (2) C. proc. civ., termenul de exercitare a contestaţiei diferă după cum hotărârea atacată este sau nu susceptibilă de executare silită0:

a) dacă hotărârea atacată este susceptibilă de executare, contestaţia se poate face înainte de începerea executării şi în tot timpul ei, până la săvârşirea ultimului act de executare;

b) dacă hotărârea atacată nu este susceptibilă de executare (categorie în care intră hotărârile de respingere a cererii, cele pronunţate în acţiuni în constatare sau în materie de stare civilă, deciziile de casare intermediare, hotărârile pronunţate în materie de strămutare, hotărârile care au fost executate în fapt etc.), contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

în stabilirea distincţiei dintre cele două categorii de hotărâri trebuie avută în vedere evoluţia jurisprudenţei instanţei supreme. Iniţial, instanţa supremă a decis că prin hotărâri care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită trebuie avute în vedere acele hotărâri care nu cuprind în dispozitivul lor nici un fel de obligaţii pentru una din părţi, iar nu şi hotărârile care cuprind o obligaţie pentru care se poate cere executarea silită. în această opinie, o hotărâre judecătorească irevocabilă de respingere a cererii, dar prin care una din părţi a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată era considerată ca fiind o hotărâre care se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită.

Din anul 1994, instanţa supremă a revenit asupra acestei soluţii, hotărând că, în aplicarea art. 319 alin. (2) C. proc. civ., trebuie avute în vedere natura cererilor deduse judecăţii şi modul în care au fost rezolvate prin hotărâre. Astfel, în cazul în care hotărârea, în funcţie de capetele principale din acţiune, este susceptibilă de executare, sunt aplicabile dispoziţiile din teza întâi a art. 319 alin. (2), iar în caz contrar urmează să se aplice teza a doua din acelaşi articol, chiar dacă prin hotărâre s-a- dispus obligarea vreuneia din părţi la plata cheltuielilor de judecată.
[5] Obiectul contestaţiei obişnuite îl constituie hotărârile irevocabile, indiferent că sunt pronunţate de instanţa de fond, apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi indiferent de soluţia pe care o cuprind, cu condiţia însă ca legea să nu interzică în mod expres exercitarea împotriva lor a acestei căi de atac, cum este, de exemplu, în materia alegerilor parlamentare, unde Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului interzice prin art. 113 alin. (2) exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva hotărârilor prin care s-au rezolvat întâmpinările, contestaţiile etc. formulate în cadrul procesului electoral.

Ţinând seama şi de faptul că legea cere ca neregularităţile invocate împotriva hotărârilor irevocabile să nu fi putut fi valorificate în apel sau recurs, afară de cazul în care ele au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt şi afară de cazul în care recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond, rezultă că pot forma obiect al contestaţiei în anulare obişnuite: hotărârile instanţelor de recurs, indiferent de soluţie; hotărârile instanţelor de apel atacate cu recurs, care însă a fost respins, pentru că avea nevoie de verificări de fapt, anulat, respins în temeiul unei excepţii procesuale sau perimat; hotărârile primei instanţe nesusceptibile de apel, atacate cu recurs, dar care a fost respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, anulat, respins în temeiul unei excepţii procesuale ori perimat; hotărârile pronunţate în cererile de revizuire, în contestaţiile în anulare şi în contestaţiile la executare, dacă sunt irevocabile.

[6] Se va indica expres soluţia urmărită prin admiterea contestaţiei, care diferă în funcţie de motivul pe care contestatorul şi-a întemeiat cererea. Astfel, dacă s-a invocat lipsa de procedură, se va cere, consecutiv anulării hotărârii atacate, rejudecarea pricinii, iar dacă s-a invocat necompetenţa absolută a instanţei care a pronunţat hotărârea atacată se va cere, consecutiv anulării acestei hotărâri, declinarea în favoarea instanţei competente sau a organului jurisdicţional competent potrivit legii.

[7] Motivele de fapt. Se va arăta care este motivul prevăzut de art. 317 C. proc. civ. la care s-a oprit contestatorul (deoarece, ca în orice cale extraordinară de atac, nu se pot valorifica decât motivele expres şi limitativ prevăzute de lege) şi se va argumenta îndeplinirea condiţiilor acestui motiv prin raportare la situaţia concretă din hotărârea atacată.

Art. 317 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare obişnuite pentru două motive, şi anume: când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, cu condiţia ca aceste motive să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, afară de cazul în care ele au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt (adică pentru dezlegarea lor trebuiau administrate alte probe în afară de înscrisuri, deci probe incompatibile cu structura recursului) sau de cazul în care recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Contestatorul nu are, deci, un drept de opţiune între apel sau recurs, pe de o parte, şi contestaţie în anulare, pe de altă parte, astfel că, ori de câte ori a avut la dispoziţie apelul sau recursul, el nu mai poate folosi calea de atac a contestaţiei în anulare, cu excepţia situaţiei în care a invocat neregularităţile prevăzute la pct. 1 şi 2 ale art. 317 C. proc. civ. prin cererea de recurs, dar instanţa de recurs le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau a respins recursul fără a intra în cercetarea fondului acestuia.

7.1. în ce priveşte primul motiv de contestaţie – lipsa de procedură a părţii la data la care s-a judecat pricina, este de menţionat că acesta presupune că citarea a fost obligatorie în proces sau că instanţa a dispus citarea părţilor, iar partea (contestatorul) nu a fost deloc citată sau citarea a fost neregulată pentru termenul la care a avut loc judecata şi partea a lipsit. Asemenea situaţii pot exista atunci când citarea nu s-a făcut la domiciliul indicat, când citaţia nu cuprinde elementele esenţiale, când s-a considerat în mod greşit că partea are termenul în cunoştinţă, când agentul procedural nu a înmânat citaţia în condiţiile legii, când citarea prin publicitate s-a făcut cu rea-credinţă etc.

Lipsa citării nu poate fi invocată ca motiv de contestaţie de o altă persoana interesată în cauză, care nu a fost atrasă în proces de părţile iniţiale sau care nu a intervenit singură, după regulile prescrise în acest sens de Codul de procedură civilă, întrucât ea, neavând calitatea de parte, nu are deschisă calea contestaţiei în anulare. De asemenea, nu poate fi invocată de o altă parte decât aceea care a fost nelegal citată, sancţiunea actului procedural întocmit cu citare greşită fiind nulitatea relativă.

7.2. Cel de-al doilea motiv de contestaţie, referitor la încălcarea, prin hotărârea atacată, a normelor de competenţă absolută, deci a competenţei generale, materiale şi teritoriale exclusive (art. 159 C. proc. civ.), poate fi invocat numai dacă el nu a fost ridicat şi respins de instanţa a cărei hotărâre a fost supusă contestaţie. De menţionat că în cadrul acestui motiv nu se poate invoca incompatibilitatea unui judecător ce a participat la judecată, întrucât motivul are în vedere exclusiv încălcarea normelor de ordine publică de competenţă, nu şi a celor de organizare judecătorească, chiar de ar fi de ordine publică, or incompatibilitatea este reglementată de o normă de organizare judecătorească (art. 24 C. proc. civ.).

[8] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. Contestatorul trebuie să indice şi punctul din art. 317 pe care îşi întemeiază cererea, iar dacă a solicitat şi suspendarea executării hotărârii atacate, acest temei de drept se întregeşte cu dispoziţiile art. 319^1 C. proc. civ.
[9] Probe. Dovada stadiului executării silite, ce interesează la calculul termenului contestaţiei împotriva hotărârilor susceptibile de executare, se poate face cu înscrisurile din dosarul execuţional, iar dovada luării la cunoştinţă a hotărârii atacate, nesusceptibile de executare, se poate face cu orice mijloc de probă.

[10] înscrisurile depuse. Se vor menţiona înscrisurile depuse pentru dovedirea formulării în termen a contestaţiei, respectiv înscrisuri care atestă stadiul executării silite a hotărârii atacate, în cazul în care această hotărâre este susceptibilă de executare silită, iar în caz contrar orice înscrisuri care să releve data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, cum ar fi, de exemplu, cererea făcută de contestator pentru a i se elibera o copie de pe aceasta.

[11] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru, în cuantum de 91.000 lei (la nivelul anului 2005), şi timbrul judiciar, în valoare de 1.500 lei, sunt cele prevăzute de art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) teza a Il-a din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă s-a cerut şi suspendarea executării hotărârii contestate se plăteşte separat

o taxă judiciară de timbru de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) şi un timbru judiciar de 3.000 lei, conform art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 alin. (1) teza I din O.G. nr. 32/1995.

[12] Instanţa competentă este cea a cărei hotărâre se atacă [art. 319 alin. (1) C. proc. civ.j şi care poate fi, după caz, judecătoria, tribunalul, curtea de apel sau înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.