Acţiune în nulitate

Acţiune în nulitate

acţiune în nulitate, acţiunea civilă prin care cel ce are interes în desfiinţarea unui act juridic neregulat întocmit cere instanţei de judecată să constate nulitatea acelui act. Promovarea a.n. devine necesară atunci când părţile nu vor sau nu pot, conform legii, să desfiinţeze pe cale amiabilă actul lovit de nulitate. Se recurge la această acţiune ori de câte ori în temeiul actului (nul sau anulabil) părţile – sau cel puţin una dintre ele – au executat prestaţii; în asemenea cazuri, restituirea prestaţiilor respective se poate obţine numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, deoarece, oricât de evident ar îi vic\u\ actu\u\ respectiv, nu este îngăduit nimănui să-şi facă dreptate singur.

Intentarea unei asemenea acţiuni se impune şi atunci când, prin natura sa, actul juridic lovit de nulitate – deşi nu generează obligaţii cu caracter patrimonial – statorniceşte pentru părţi o anumită condiţie juridică (în virtutea căreia se nasc drepturi şi obligaţii pentru o perioadă de timp) susceptibilă să-şi extindă efectele şi asupra unor terţe persoane (este vorba de căsătorie şi adopţie). A.n. prezintă unele particularităţi, după cum nulitatea care loveşte actul este absolută sau relativă.

Lasă un comentariu