Acţiune în restituirea plăţii nedatorate
acţiunea în restituirea plătii nedatorate, este o acţiune, de regulă, personală. Ea se prescrie în termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani (prevăzut de art. 2517 Noul Cod Civil)1. Termenul de prescripţie începe să curgă din momentul când solvens a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul plăţii nedatorate şi persoana obligată la restituire (în condiţiile prevăzute de art. 2523 C. civ.). Astfel, dacă de exemplu, acţiunea în restituire întemeiată pe plata nedatorată priveşte o sumă de bani, acţiunea în restituire se prescrie în termen de 3 ani calculaţi de la data la care solvens a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că plata era nedatorată precum şi persoana accipiens-ului. Dacă însă restituirea este subsecventă unei cauze de încetare cum sunt anularea sau rezoluţiunea sau pentru altă cauză de încetare a contractului, prescripţia „începe să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a desfiinţat actul ori, după caz, de la data la care declaraţia de rezoluţiune sau reziliere a devenit irevocabilă.”
Totuşi, în cazul când obiectul plăţii nedatorate a fost un lucru individual determinat, acţiunea în restituire are caracterul unei acţiuni în revendicare, cu regimul său juridic. Astfel, dacă revendicarea este bazată pe dreptul de proprietate asupra unui bun, acţiunea are un caracter imprescriptibil.
Acţiunea în repetiţiunea plăţii nedatorate va fi respinsă în situaţia când accipiens, fiind creditorul unei alte persoane şi primind plata nedatorată de la solvens, a crezut că a primit plata de la sau pentru adevăratul debitor şi în această credinţă „a lăsat să se împlinească termenul de prescripţie ori s-a lipsit în orice mod, de titlul său de creanţă sau a renunţat la garanţiile creanţei [art. 1342 alin. (1) noul Cod Civil]. Aşadar, dacă urmare a primirii cu bună-credinţă a plăţii, accipiens a distrus titlul (distrugere materială) sau a pierdut posibilitatea de a-şi mai vedea recuperată creanţa (distrugerea juridică), el nu mai poate fi obligat la restituire. Cu toate acestea, solvens însă nu poate să rămână păgubit. De aceea, acelaşi text legal, prevede că el are drept de recurs împotriva adevăratului debitor şi că, de asemenea, se subrogă în drepturile creditorului [art. 1342 alin. (2) noul Cod Civil]. Acţiunea va avea ca temei principiul îmbogăţirii fară justă cauză, fiind o ac tio de in rem verso. De reţinut însă că, dacă prescripţia a operat, ea este de presupus că a operat şi în privinţa unei asemenea acţiuni subsecvente. Ipoteza se referă mai ales la distrugerea materială a titlului şi la pierderea garanţiilor (când prescripţia nu trebuie să fie împlinită) şi la situaţia în care au rămas garanţii ipotecare în vigoare (caz în care creanţa poate fi urmărită ipotecar fară să fie prescrisă confonn art. 2504 alin. (1) noul cod civil care prevede că: „Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară. In acest din urmă caz, creditorul ipotecar va putea urmări, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri.”).