Acţiune în stabilirea paternităţii
Acţiune în stabilirea paternităţii, mijlocul procesual prin care copilul născut în afara căsătoriei, în nume propriu sau prin reprezentantul său legal, urmăreşte să-şi stabilească paternitatea faţă de pretinsul său tată, pe cale judecătorească. 1) Poate cere să i se stabilească paternitatea pe cale judecătorească copilul care, în mod legal, nu se bucură de o asemenea situaţie faţă de un anumit bărbat care este – presupus sau în mod firesc – tatăl său. Se află în această situaţie: copilul născut în afara căsătoriei şi nerecunoscut, copilul recunoscut, care şi-a pierdut paternitatea în urma contestării recunoaşterii prin hotărâre judecătorească definitivă, copilul din căsătorie a cărui paternitate i-a fost tăgăduită şi acţiunea în tăgăduire admisă prin hotărâre definitivă etc. Spre deosebire de recunoaşterea de paternitate, care poate avea loc şi în privinţa copilului doar conceput şi a celui decedat – condiţionat -numai dacă a lăsat descendenţi fireşti, stabilirea paternităţii pe cale judecătorească priveşte numai pe copilul născut şi aflat în viaţă, deoarece acţiunea aparţine acestuia în exclusivitate şi, ca atare, ea poate fi pornită numai după naşterea sa şi numai atâta timp cât el se află în viaţă. Dreptul de a porni a.s.p. nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot să continue acţiunea începută, în afară de cazul când autorul lor nu s-a desistat sau cererea introdusă nu s-a perimat. A.s.p. se introduce împotriva pretinsului tată, iar dacă acesta a decedat, ea poate fi introdusă împotriva moştenitorilor acestuia. 2) Pentru admiterea a.s.p. este necesar să se dovedească: a) naşterea copilului; b) legăturile intime dintre mama copilului şi pretinsul tată în perioada concepţiei; c) stabilirea în mod cert că bărbatul cu care a avut asemenea legături este tatăl copilului. în dovedirea acestor situaţii pot fi folosite orice mijloace de probă. Judecătorul trebuie să-şi formeze convingerea asupra stabilirii paternităţii copilului din ansamblul probelor ce trebuie să fie administrate. Astfel, dovada că un bărbat a convieţuit cu mama copilului în perioada legală a concepţiei acestuia, chiar dacă rezultă şi din recunoaşterea bărbatului, nu este suficientă pentru determinarea paternităţii. Indiciul de paternitate probabilă ce rezultă dintr-o asemenea recunoaştere trebuie completat şi cu alte probe (în principal, expertiza medico-legală: serolo-gică, genetică etc.) din care să rezulte că respectiva concepţie este consecinţa acelei convieţuiri. Dacă pretinsul tată a recunoscut pe copil prin interogatoriul ce i s-a luat, a.s.p. nu mai este necesar să se judece; în acest caz, instanţa urmează să constate recunoaşterea. Ca şi în cazul contestării prezumţiei de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei, a pari ratione, pretinsul tată în a.s.p. se poate apăra si cere respingerea ei, prin aceleaşi mijloace de probă, dacă este cu neputinţă ca el să fie tatăl copilului.