Admisibilitatea mărturisirii
admisibilitatea mărturisirii, expresie prin care se desemnează condiţiile în prezenţa cărora judecătorul poate încuviinţa administrarea mărturisirii, prin intermediul interogatoriului. în principiu, mărturisirea este admisibilă în toate materiile, cu excepţia cazurilor în care: a) este expres prohibită de lege; b) prin admiterea mărturisirii s-ar eluda dispoziţii legale imperative; c) prin admiterea mărturisirii s-ar putea ajunge la pierderea totală sau parţială a unui drept la care nu se poate renunţa sau care nu poate face obiectul unei tranzacţii; d) legea prevede ca unele fapte juridice să fie dovedite numai prin anumite mijloace de probă. Pentru a fi valabilă, mărturisirea poate fi făcută numai în legătură cu drepturile de care partea poate să dispună; voinţa celui care face recunoaşterea trebuie să fie conştientă şi liberă, iar cel care o face trebuie să aibă capacitatea necesară pentru încheierea actelor juridice de dispoziţie.