Apărare

apărare, 1. (în sens larg) totalitatea prerogativelor şi garanţiilor procesuale recunoscute de lege părţilor în vederea valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime. Legea acordă părţilor o multitudine de prerogative procesuale, cum sunt: dreptul de a formula cereri, de a solicita probe, de a exercita căile legale de atac etc. [v. şi principiul dreptului la apărare]; 2. (în sens restrâns) actul procesual prin care pârâtul tinde la respingerea acţiunii îndreptate împotriva sa. A. pârâtului poate viza însăşi temeinicia acţiunii sau numai partea formală a judecăţii, în considerarea acestei finalităţi, se face distincţie între: a) a. de fond (propriu-zisă), prin care pârâtul pune în discuţie însăşi temeinicia pretenţiilor invocate de reclamant, urmărind astfel respingerea acţiunii; ea poate fi invocată, de regulă, în tot cursul judecăţii; hotărârea pronunţată pe baza unei a. de fond dobândeşte autoritate de lucru judecat; b) a. procesuală (pe cale de excepţie), se materializează în obiecţiile formulate de pârât şi prin care acesta urmăreşte, fără a nega existenţa dreptului subiectiv, întârzierea judecăţii sau respingerea acţiunii, ca inadmisibilă; ea poate fi invocată, de regulă, numai in limine litis; hotărârea pronunţată în temeiul unei excepţii de procedură lasă, în principiu, neatins fondul cauzei .

apărare – activitate prin care se urmăreşte protejarea unor valori sociale şi a unor drepturi şi libertăţi fundamentale. ~ împotriva infracţiunilor – scop fundamental al legii penale, care apără împotriva infracţiunilor valorile sociale consacrate legal ca având acest caracter, precum şi relaţiile sociale pe care aceste valori le ocazionează. ~ ordinii de drept, a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia – scop al legii penale şi al procesului penal, a cărui realizare este urmărită de către organele judiciare în întreaga lor activitate de aplicare a legii penale şi procesual penale. ~ în faţa organelor de urmărire şi în faţa instanţei – activitatea procesuală pe care persoanele chemate să răspundă în procesul penal (învinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabilă), precum şi partea civilă, o desfaşoară în vederea combaterii învinuirii, susţinerii pretenţiilor civile şi pentru restabilirea adevărului. Dreptul de apărare este garantat învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, în condiţiile prevăzute de lege. Apărarea se poate exercita nemijlocit sau prin apărător, v. şi apărător, asistenţă juridică, reprezentare. ~ de pedeapsă -neaplicare a pedepsei unei persoane învinuită de săvârşirea unei infracţiuni. Apărarea de pe-seapsă se produce ca urmare a intervenţiei unei cauze care produce acest efect: inexistenţa faptei, lipsa prevederii faptei în legea penală, nesăvârşirea faptei de învinuit sau inculpat, lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, existenţa vreuneia din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, existenţa vreunei cauze care înlătură răspunderea penală, v. şi achitare. ~ deviată -ipoteză în cadrul legitimei apărări, când cel atacat a lovit din greşeală pe altcineva decât pe agresor. Se admite de regulă că autorul lovirii deviate nu va răspunde decât dacă a acţionat din culpă. v. şi legitimă apărare. ~ exagerată -ipoteză când cel atacat, ripostând vădit exagerat, dă posibilitatea agresorului să invoce la rândul său legitima apărare, v. şi legitima apărare, —socială – concepţie în virtutea căreia scopul dreptului penal nu ar fi acela de a pedepsi pe făptuitor, ci de a asigura apărarea socială.

apărarea la procesul penal 1. Activitate procesuală pe care persoanele chemate să răspundă in procesul penal (învinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabilă), precum şi orice altă parte o desfăşoară în vederea stabilirii adevărului, combaterii învinuirii, combaterii sau susţinerii pretenţiilor civile, şi în vederea promovării oricăror interese procesuale legitime; 2. Totalitatea prerogativelor, formalităţilor, posibilităţilor, garanţiilor procesuale, recunoscute de lege părţilor în proces în vederea susţinerii şi valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime. Dreptul la a. este garantat învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi in tot cursul procesului penal, în condiţiile prevăzute de lege. O puternică garanţie constituie şi dispoziţiile referitoare la folosirea limbii materne in procesul penal (art. 7, alin. 2 şi art. 8, C.p.p.). Realizarea dreptului de a. este asigurată prin modul în care sint organizate şi funcţionează instanţele judecătoreşti, prin dispoziţiile procedurale prevăzute de lege, precum şi prin asistenţa judiciară. A. se poate exercita atît nemijlocit cit şi prin apărător. Acesta are posibilitatea de a formula cereri şi depune memorii în cursul urmăririi penale. Apărătorul învinuitului sau inculpatului poate asista la efectuarea următoarelor acte de urmărire penală : cercetări la faţa locului, percheziţii şi autopsii, prelungirea duratei arestării de către instanţă, la prezentarea materialului de urmărire penală, iar la efectuarea celorlalte acte de urmărire penală apărătorul poate asista cu încuviinţarea organului de urmărire (art. 172, alin. 1 şi 2, C.p.p.). Inculpatul arestat poate lua contact cu apărătorul, afară de cazul cînd legea dispune altfel. Apărătorul are dreptul să se plîngă dacă cererile sale nu au fost acceptate (art. 172, alin. 4, C.p.p.). în cursul judecăţii apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat şi să exercite drepturile procesuale ale acestuia. Apărătorul poate să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să participe la cercetarea judecătorească, să formuleze cereri şi să propună probe. Apărătorul poate să combată afirmaţiile şi probele făcute in faţa organelor de urmărire şi în faţa instanţei, să pună concluzii şi să exercite căile de atac.