Arbitraj ad-hoc

arbitraj ad-hoc, arbitrajul organizat la iniţiativa părţilor pentru soluţionarea unui litigiu determinat şi care are o existenţă juridică temporară, funcţia arbitrilor încetând odată cu pronunţarea hotărârii sau cu expirarea termenului de arbitraj. A.a. prezintă următoarele trăsături distinctive: a) funcţionează numai în vederea soluţionării unui litigiu determinat; odată cu pronunţarea sentinţei, existenţa acestei instanţe de arbitraj încetează; b) atât structura sa, cât şi regulile de procedură pe care este chemat să le respecte se stabilesc de către părţi în fiecare caz în parte; c) fiind dependente de voinţa părţilor, structura sa şi procedura pe care trebuie să o urmeze sunt variabile, deosebindu-se în principiu de la un litigiu la altul (spre exemplu: într-un caz dat părţile convin ca litigiul lor să fie soluţionat de un singur arbitru, iar în alt caz dat ele optează pentru un complet format din doi arbitri şi un supraarbitru; la fel ele pot decide ca hotărârea pronunţată să fie definitivă sau să fie supusă unor căi de atac etc.); d) în cazul în care a.a. localizat în ţara noastră este guvernat de prevederile unei convenţii internaţionale este posibilă participarea în calitate de arbitru şi a unei persoane având cetăţenie străină; e) un a.a. localizat în România poate fi supus, în temeiul voinţei părţilor, unei legi străine, atunci când o convenţie internaţională le autorizează să exercite o atare opţiune; este necesar să fie însă îndeplinită condiţia ca legea străină preferată de părţi să nu contrazică norme imperative din dreptul nostru; f) are caracter facultativ, esenţialmente voluntar. Dispoziţiile de drept procesual român caracterizează a.a. ca o instituţie facultativă, supusă, totodată, unei dependenţe accentuate faţă de instanţele judecătoreşti. Astfel, acestor instanţe le revine rolul de autoritate competentă să desemneze pe supraarbitru, când se ivesc neînţelegeri între arbitri cu privire la desemnarea acestuia, sau pe arbitrul unic, în caz de neînţelegere între părţi sau dacă o parte nu numeşte arbitrul; pe de altă parte, legea dă în competenţa instanţelor judecătoreşti soluţionarea oricăror cereri de recuzare privitoare la vreun arbitru; controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii arbitrale se exercită de asemenea de către instanţele judecătoreşti pe calea acţiunii în anulare; în fine, numai instanţele judecătoreşti sunt competente să învestească cu formulă executorie hotărârile arbitrale, în cazul în care se constată că aceste hotărâri nu pot fi aduse la îndeplinire de bunăvoie [sin. arbitraj ocazional].

arbitraj ad hoc, arbitraj care nu este organizat de o instituţie permanentă de arbitraj. în cazul unui a.a.h. organizat de părţi pentru soluţionarea unui litigiu determinat, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României le poate acorda asistenţă, la cererea lor comună sau a uneia dintre ele, urmată de acceptarea celeilalte părţi, formulată în scris, şi cu plata taxei arbitrale aferente. Asistenţa Curţii de Arbitraj în a.a.h. constă în următoarele activităţi sau numai în unele dintre ele, potrivit înţelegerii cu părţile: i) numirea, în conformitate cu convenţia arbitrală şi cu Regulile de procedură arbitrală, a arbitrilor şi a supraarbitrului şi, în general, îndeplinirea sau, după caz, verificarea îndeplinirii formalităţilor de constituire a tribunalului arbitrai, precum şi evaluarea onorariilor arbitrilor astfel numiţi; ii) punerea la dispoziţia părţilor a Regulilor de procedură arbitrală, precum şi a unei liste de arbitri, ambele având caracter facultativ pentru părţi; iii) furnizarea, la cererea arbitrilor, de date, informaţii sau documentaţii referitoare la soluţiile doctrinare şi jurisprudenţiale într-o anumită problemă; iv) asigurarea accesului la serviciile de secretariat ale arbitrajului, constând în operaţiuni privind primirea, înregistrarea şi evidenţa corespondenţei, citarea părţilor şi comunicarea actelor, emiterea diverselor înştiinţări către părţi şi arbitri, consemnarea dezbaterilor în încheieri de şedinţă, îndo-sarierea actelor, întocmirea şi păstrarea registrelor, precum şi orice alte asemenea lucrări necesare bunei desfăşurări a arbitrajului; v) asigurarea unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea arbitrajului; vi) urmărirea şi facilitarea arbitrajului astfel încât acesta să se desfăşoare în bune condiţii şi să se finalizeze în termenul stabilit; vii) examinarea, la cererea tribunalului arbitrai şi a părţilor, a proiectului de hotărâre arbitrală sub aspectul formei şi/sau al unor probleme de drept, fără însă a se impieta asupra libertăţii de decizie a arbitrilor (art. 88 din Regulamentul C.C.I.R.).