Model de acţiune în retragerea asociatului

Model de acţiune în retragerea asociatului

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ _, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem in judecata pe S.C. [3]_cu sediul în_, numărul de înmatriculare în registrul comerţului_, codul unic de înregistrare_şi contul bancar_, în calitate de pârâtă, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Retragerea asociatului-reclamant din S.C._

precum şi:

– obligarea societăţii pârâte la plata sumei de_, reprezentând

contravaloarea părţilor sociale deţinute de reclamant la capitalul social al societăţii pârâte;

– să dispuneţi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi;

– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 226 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Probe [6]: în dovedire, solicit următoarele probe:_

Anexez: înscrisuri, respectiv_, chitanţa privind plata taxei

judiciare de timbru în valoare de_lei, precum şi timbrul judiciar

de_lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Tribunalului [8]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Este o acţiune personală, în reziliere parţială, pe cale judecătorească, a contractului de societate, având un caracter excepţional şi subsidiar faţă de cazurile de retragere (pe cale convenţională) reglementate de art. 226 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 31/1990, republicată. Instituţia juridică a retragerii prevăzută de art. 226 alin. (1) lit. c) se aplică în cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată.

De asemenea, instituţia juridică a retragerii se aplică şi grupurilor de interes economic (Legea nr. 161/2003, Titlul V, Secţiunea a 7-a, art. 183)

[2]Calitate procesuală activă (reclamant) are asociatul care doreşte să părăsească societatea şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 226 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 31/1990, republicată.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are societatea din cadrul căreia reclamantul-asociat îşi manifestă dorinţa de a se retrage.

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona că lipsesc din actul constitutiv dispoziţiile cu privire la instituţia retragerii sau, după caz, că nu s-a realizat acordul unanim cu privire la aceasta şi se va arăta, în continuare, în ce constau, în concret, motivele temeinice care justifică dorinţa asociatului de a se retrage, cum ar fi, de exemplu, simplul fapt că societatea este constituită pe durată nedeterminată.

S-a mai arătat că un temei suficient pentru o retragere judiciară este, în condiţiile imposibilităţii de a cesiona terţilor părţile de interes deţinute datorită lipsei unor clauze în acest sens în actul constitutiv, respingerea de către ceilalţi asociaţi a ofertei rezonabile de vânzare a părţilor de interes.

[5] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 226 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi

(3) din Legea nr. 31/1990, republicată.

[6] Probe. Pentru constatarea retragerii, se vor solicita, de regulă, probele prevăzute de art. 46 C.com.

a) înscrisuri – obligatoriu actul constitutiv, apoi notificarea cererii de retragere, precum şi orice alte acte doveditoare pentru susţinerea motivelor temeinice de retragere;

b) interogatoriul pârâtei – cu privire la motivele temeinice invocate de reclamant şi care justifică retragerea;

c) martori – (dacă mai este cazul) pe acelaşi aspect vizat şi de interogatoriul pârâtei;

în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata drepturilor băneşti cuvenite pentru părţile sociale ale asociatului retras, în caz de neînţelegere între asociaţi se administrează proba expertizei judiciare contabile, în cadrul căreia se va evalua patrimoniul social, la valoarea reală de circulaţie, pentru stabilirea cotei-părţi ce se cuvine acestuia.

Corespunzător acestui capăt de cerere, patrimonial, se va face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, respectiv a concilierii directe, cu înscrisul despre rezultatul concilierii sau dovada primirii convocării, conform art. 720^1 C. proc. civ.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru este de 366.000 lei (la nivelul anului 2005) pentru capătul de cerere privind retragerea asociatului [art.6 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare], la care se adaugă, pentru capătul de cerere privind plata contravalorii părţilor sociale, şi taxa judiciară de timbru calculată la valoare, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/19972).

Timbrul judiciar este în valoare de 3.000 lei [art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare] pentru capătul de cerere principal, la care se adaugă şi timbrul judiciar corespunzător pentru capătul de cerere evaluabil în bani, potrivit art. 3 alin. (2) aceeaşi ordonanţă.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa locului unde societatea îşi are sediul principal, potrivit art. 63 din Legea nr. 31/1990, republicată;

b) material – competenţa aparţine tribunalului, conform art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Efectele admiterii cererii. Retragerea asociatului va avea ca efect dizolvarea societăţii dacă numărul asociaţilor s-a redus la unul singur, cu excepţia cazului când asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic (art. 229 din Legea nr. 31/1990, republicată).

Lasă un comentariu