Model de cerere de învestire cu formulă executorie a cambiei
Domnule Preşedinte, [1]
Subsemnatul/subscrisa [2]_, domiciliat în/cu sediul în_, numărul de înmatriculare în registrul comerţului_, codul unic de înregistrare_, contul bancar_, prin reprezentant legal_, în calitate de creditor, vă rog să binevoiţi să dispuneţi
Învestirea cu formulă executorie a cambiei
emisă asupra debitorului [3] cu domiciliul în_/cu sediul în
_, numărul de înmatriculare în registrul comerţului_, codul unic de înregistrare_, contul bancar_, pentru următoarele sume:
– suma de_, înscrisă în cambie;
– dobânda legală de la data scadenţei;
– cheltuielile de protest şi cele ale încunoştinţărilor făcute (în cazul în care a fost necesară dresarea protestului de neplată, respectiv împotriva debitorilor de regres).
Motivele cererii sunt următoarele:
Motivele de fapt [4]:_
Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare.
Probe [6]: Depun următoarele înscrisuri:_
Anexez: înscrisuri, respectiv:_, chitanţa privind plata taxei
judiciare de timbru în valoare de 37.000 lei, precum şi timbrul judiciar de 1.500 lei. [7]
Semnătura,
Explicații teoretice
[1] Natura juridică. învestirea cu formulă executorie a cambiei este o procedură graţioasă, în cadrul căreia se verifică condiţiile formale de validitate ale cambiei şi scadenţa acesteia.
Prevederile referitoare la învestirea cu formulă executorie a cambiei se aplică şi biletului la ordin, conform art. 106 din Legea nr. 58/1934.
[2] Calitate procesuală activă (creditor) are posesorul legitim al cambiei.
[3] Calitate procesuală pasivă (debitor) are debitorul obligaţiei cambiale.
[4] Motivele de fapt. Se va arăta că suma înscrisă în cambie nu a fost plătită la scadenţă posesorului cambiei.
în cazul în care se doreşte a se urmări un debitor de regres, se menţionează că a fost dresat de către executorul judecătoresc protestul de neplată. Potrivit art. 48 din lege, debitorii de regres sunt: trăgătorul, giranţii şi ceilalţi obligaţi.
[5] Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 11/1993 [aprobată cu modificări prin Legea nr. 83/1994].
[6] Probe. Se vor anexa cambia, în original, precum şi actele justificative ale accesoriilor a căror plată se pretinde prin cerere, şi, în cazul în care este urmărit un debitor de regres, se depune şi protestul de neplată.
[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru este de 37.000 lei (la nivelul anului 2005), potrivit art. 3 lit. 1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Timbrul judiciar este de 1.500 Iei, conform art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
[8] Instanţa competentă:
a) teritorial – este competentă instanţa în a cărei rază teritorială se află locul plăţii sau, în lipsa unei indicaţii, locul domiciliului trăgătorului, potrivit art. 320 din Normele-cadru nr. 6/1994 emise de B.N.R.;
b) material – competenţa aparţine judecătoriei, conform art. 61 din Legea nr. 58/1934.