Model de cerere pentru constatarea nulităţii absolute a căsătoriei

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a) , domiciliat(ă) în chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâta(ul) _ domiciliat(ă) în pentru ca pe baza probelor ce vor fi administrate să

CONSTATAŢI NULITATEA ABSOLUTĂ A CĂSĂTORIEI

încheiată sub nr. din la primăria şi să obligaţi pe părăt(ă) să-mi plătească cheltuielile de judecată.

Motivele acţiunii:

în fapt, m-am căsătorit cu părăta(ul) la data de . La încheierea căsătoriei nu am avut cunoştinţă că pârâta(ul):

a) era deja căsătorit(ă) cu_;

b) este alienat(ă) sau debil(ă) mintal;

c) este rudă cu mine în grad oprit de lege;

d) are o malformaţie congenitală etc. (se enunţă complet motivul de nulitate a căsătoriei).

Din căsătorie nu au rezultat copii (dacă au rezultat copii, se vor indica numele şi prenumele lor, cui trebuie încredinţaţi spre creştere şi educare şi pensia de întreţinere.
în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţia art. 19 C. fam. rap. la art. 4, 5, 6, 7 lit. a., 9, 131,16 C.fam.

In dovedirea acţiunii înţeleg să mă folosesc de interogatoriul pârătei(ului), de

proba cu acte, şi anume , şi de proba cu martorii

Anexez copia certificatului de căsătorie.

Depun acţiunea în dublu exemplar, timbrată cu timbru fiscal în valoare de_lei şi timbrul judiciar în valoare de lei.

Data depunerii_

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL TRIBUNALULUI_

Explicații teoretice

1. CONSTATAREA NULITĂŢII CĂSĂTORIEI Şl ANULAREA CĂSĂTORIEI

1. PRECIZĂRI

La încheierea căsătoriei trebuie respectate anumite condiţii de fond şi formă prevăzute de dispoziţiile Codului familiei. Nerespectarea lor atrage, după caz, aplicarea de sancţiuni civile, disciplinare, administrative sau penale. Principala sancţiune civilă este nulitatea absolută sau relativă a actului căsătoriei, care este îndreptată numai împotriva acelor efecte ale actului care contravin scopului avut în vedere în momentul încheierii căsătoriei. Se are în vedere totodată necesitatea apărării intereselor soţului de bună credinţă la încheierea căsătoriei, precum şi a intereselor copiilor născuţi dintr-o căsătorie încheiată prin nerespectarea dispoziţiilor legale.

Cele două nulităţi, absolută sau relativă, expres prevăzute de lege, se deosebesc prin cauzele specifice care le determină, prin regimul juridic diferit şi efectele produse. în ambele situaţii, pentru a distinge nulitatea de divorţ, cauzele trebuie să fie anterioare sau concomitente momentului încheierii căsătoriei.

Competenţa de a se pronunţa asupra nulităţii căsătoriei aparţine instanţelor judecătoreşti.

în cazul nulităţii absolute, instanţa declară nulă căsătoria, iar în cazul nulităţii relative anulează căsătoria. Aceasta înseamnă că, în raport de natura nulităţii – absolute sau relative – se introduce fie acţiune în declararea nulităţii absolute a căsătoriei, fie acţiune în anularea căsătoriei. Ambele acţiuni sunt de competenţa judecătoriilor în a căror rază domiciliază soţul pârât.

în caz de bigamie (art. 303 C. pen), judecătoria, ca instanţă penală de prim grad, prin hotărârea de condamnare, este obligată să se pronunţe şi cu privire la nulitatea celei de-a doua căsătorii. Se realizează astfel restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii de bigamie (art. 170 şi 348 C. proc. pen.), evitându-se un nou proces civil care să constate nulitatea celei de a doua căsătorii.

în cazul în care se introduce şi acţiune în nulitatea căsătoriei, separat, la instanţa civilă, judecata în faţa acestei instanţe se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale având ca obiect infracţiunea de bigamie, pentru că acţiunea civilă are un caracter subsidiar în raport cu acţiunea penală, potrivit regulii „penalul ţine în loc civilul’.

2. CONSTATAREA NULITĂŢII CĂSĂTORIEI

1. SEDIUL MATERIEI. Potrivit art. 19 C. fam., este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în art. 4, 5, 6, 7 lit. a, art. 9, 131 şi 16 C. fam.

2. CAUZELE NULITĂŢII ABSOLUTE. Sunt prevăzute de dispoziţiile art. 4, 5, 6, 7 lit. a, art. 9, 131 şi 16 C. fam.

1) Nerespectarea dispoziţiilor legale privind vârsta matrimonială. Art. 4 C. fam. prevede că bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a împlinit şaisprezece ani.

Pentru motive temeinice, Prefectura mun. Bucureşti sau a judeţului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul femeia, şi numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial, se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit vârsta de cincisprezece ani.

Această ultimă căsătorie nu va fi declarată nulă dacă între timp soţul care nu a avut vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o, dacă soţia a rămas gravidă ori a dat naştere unui copil (art. 20 C. fam.).

In situaţiile enunţate nulitatea se acoperă1.

2) Nerespectarea principiului monogamiei. Art. 5 C. fam. interzice căsătoria bărbatului care este căsătorit sau a femeii care este căsătorită, în scopul respectării principiului monogamiei.

încălcarea acestui principiu constituie, de altfel, infracţiunea de bigamie, prevăzută de art. 303 C. pen., care se sancţionează cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Infracţiunea de bigamie o comite şi o persoană necăsătorită care se căsătoreşte cu o persoană pe care o ştie căsătorită.

3) Nerespectarea dispoziţiilor legii privind rudenia firească. Legea interzice căsătoria între rudele în linie dreaptă (ascendenţi-descendenţi) precum şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (art. 6 C. fam.).

4) Nerespectarea dispoziţiilor legale privind rudenia rezultată din raporturile de înfiere. Prevederile art. 7 lit. a C. fam. interzic căsătoria între cel care înfiază sau ascendenţii lui, pe de o parte, şi cel înfiat ori descendenţii acestuia, pe de altă parte. Textul interzice şi căsătoria între copiii celui care înfiază, pe de o parte, şi cel înfiat sau copiii acestuia, pe de altă parte. Aceste două situaţii nu sunt prevăzute de art. 19 C. fam., care sancţionează căsătoria cu nulitate absolută. Aceasta pentru că art. 7, alin. 2 prevede că, pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele enunţate poate fi încuviinţată de Prefectura municipiului Bucureşti, sau a judeţului în raza căruia cel ce cere încuviinţarea îşi are domiciliul.

5) Lipsa de consimţământ. Este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultăţile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale (art. 9 C. fam).

Lipsa discernământului se asimilează lipsei totale de consimţământ. Persoana respectivă nu-şi dă seama de consecinţele încheierii căsătoriei.

Instanţa trebuie să stabilească dacă în momentul încheierii căsătoriei ambii soţi erau lipsiţi de discernământ.

6) Declaraţia de căsătorie. Potrivit art. 12 alin. 1 C. fam., cei ce vor să se căsătorească vor face, personal, declaraţia de căsătorie la serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria.
Art. 131 C. fam. prevede că în aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afişarea în extras, într-un loc special amenajat, la sediul primăriei, unde urmează să se încheie căsătoria.

Extrasul din declaraţia de căsătorie va cuprindă, în mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi înştiinţarea că orice persoană poate face opunere la căsătorie în termen de 10 zile de la data afişării.

Este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzută de art. 131 C. fam.

7) Lipsa consimţământului personal, publicitate şi solemnitate. Căsătoria se încheie prin consimţământul liber exprimat de viitorii soţi. Aceştia sunt obligaţi să fie prezenţi, împreună, însoţiţi de doi martori, la sediul primăriei, pentru a-şi da consimţământul personal şi în mod public în faţa ofiţerului de stare civilă (v. art. 16 alin. 1 C. fam., astfel cum a fost modificat prin Legea 23/1999).

8) Lipsa autorizaţiei pentru căsătoria cu un străin. Cetăţeanul român nu se poate căsători cu o străină şi nici cetăţeana română nu se poate căsători cu un străin fără autorizaţia Preşedintelui României (art. 134 C. civ.).

S-a decis că dacă ulterior încheierii căsătoriei se obţine autorizaţia, nulitatea este acoperită, căsătoria fiind considerată valabilă1.

9) Alte cazuri care pot conduce la nulitatea căsătoriei. în afara celor cazurilor enunţate, limitativ prevăzute de lege, în practica judiciară există un punct de vedere unitar în sensul că şi alte cazuri pot constitui motive de desfiinţare a căsătoriei, în cadrul acţiunii de constatare a nulităţii sau de anulare a acesteia.

Din aceste cauze reţinem:

a) Malformaţii sau anomalii genitale. Diferenţierea de sex este un element esenţial pentru ca o căsătorie să aibă loc, iar lipsa lui constituie un impediment absolut la încheierea ei. De aceea, în practica judiciară s-a decis că dacă o malformaţie genitală reprezintă o nediferenţiere de sex, soluţia care se impune este aceea a nulităţii absolute a căsătoriei2. Anomaliile genitale au în vedere hermafroditismul care împiedică procreerea şi raporturile normale dintre soţi. Acesta este motivul pentru care şi o atare căsătorie se consideră nulă3.

b) încheierea căsătoriei prin fraudă la lege. O căsătorie încheiată, de exemplu, numai în scopul ca soţul să se sustragă de la răspunderea penală pentru viol urmează a fi considerată, în principiu, nulă4.

c) Căsătoria simulată sau fictivă. Căsătoriile simulate sau fictive fiind încheiate în frauda legii, contrar scopului care trebuie să stea la baza căsătoriei, sunt nule5.

3. EFECTELE NULITĂŢII CĂSĂTORIEI. în materie de căsătorie, efectele nulităţii prezintă unele particularităţi, datorate atât posibilităţii acoperirii unor cauze de nulitate absolută şi a restrângerii efectelor faţă de copii, cât şi relaţiilor patrimoniale dintre soţi prin reglementarea căsătoriei putative.

Desfiinţarea căsătoriei datorită nulităţii absolute sau relative are efect retroactiv, socotindu-se că respectiva căsătorie nici nu s-a încheiat, spre deosebire de cazul divorţului care produce efecte numai pentru ^fitor.

Ca efect al retroactivităţii, se consideră că foştii soţi nu au fost niciodată căsătoriţi. Ca atare, nu li se aplică regimul comunităţii bunurilor, ci cel al coproprietăţii. Nu se poate vorbi de vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor, iar cât priveşte numele, fiecare îşi va relua numele avut înainte de căsătorie. Spre deosebire de divorţ, nu se dobândeşte nici dreptul la întreţinere reciprocă.

De la acest principiu al desfiinţării căsătoriei cu efecte retroactive, legea stabileşte două excepţii:

1) Căsătoria putativă. Este întemeiată pe considerente de echitate. Legiuitorul a hotărât ca efectul retroactivităţii să nu fie aplicat soţului de bună credinţă, adică soţului care nu a avut cunoştinţă de existenţa vreunei cauze de nulitate sau anularea căsătoriei.

2) Relativ la relaţiile dintre părinţi şi copiii rezultaţi din căsătorie. A doua excepţie prevăzută de dispoziţiile art. 23 alin. 2 şi art. 24 alin. 2 C. fam., potrivit cărora declararea nulă a căsătoriei nu are efecte în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie. Pentru a se aplica aceste dispoziţii este necesar ca respectivii copii să fie concepuţi sau născuţi în timpul căsătoriei nulă sau anulată.

4. DECLARAREA NULITĂŢII CĂSĂTORIEI. Este impres-criptibilă – caracter prevăzut de art. 2 Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă – putând fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie şi de orice persoană interesată (de exemplu: soţul nevinovat, procurorul, rudele soţilor, tutorele etc.).
5. CEREREA de CHEMARE ÎN JUDECATĂ. Acţiunea trebuie formulată în dublu exemplar, timbrată cu timbru fiscal şi judiciar şi se introduce la judecătoria în raza căreia îşi are domiciliul pârâtul, potrivit art. 5 C. proc. civ.

în acţiune, în afara menţiunilor privind numele, prenumele şi domiciliul părţilor, trebuie menţionat motivul datorită căruia căsătoria se consideră ca fiind nulă.

Cererea trebuie însoţită atât de certificatul de căsătorie, cât şi de proba care dovedeşte existenţa motivului invocat. De pildă, actul privind existenţa unei alte căsătorii, a existenţei raporturilor de rudenie sau a celor rezultate din adopţie sau a faptului că unul dintre soţi este alienat sau debil mintal ş.a.m.d. în aceste situaţii, ca şi în altele (de exemplu, lipsa diferenţierii de sex) se poate solicita şi o expertiză medicală.

Lipsa de consimţământ, publicitate, solemnitate sau existenţa raporturilor de rudenie se poate dovedi cu proba cu martori, al căror nume, prenume şi domiciliu trebuie indicate.

In cazul în care din căsătorie au rezultat copii minori se va indica numele acestora şi se vor anexa copiile legalizate ale certificatelor lor de naştere. Se va cere să se ia măsura încredinţării spre creştere şi educare a copiilor minori şi se va indica cui anume trebuie încredinţaţi, putând fi aplicate, prin asemănare, dispoziţiile art. 42 C. fam.

Soţul de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, adică cel care nu a avut cunoştinţă de motivul nulităţii, are dreptul, ca şi în cazul divorţului, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenită înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei, să solicite pensie de întreţinere de la celălalt soţ.

în cadrul aceleiaşi acţiuni se poate cere împărţirea bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei lor şi atribuirea beneficiului contractului de închiriere.

Dovedirea acestor cereri se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.