Act
act (drept penal) – comportament activ sau pasiv prin care o persoană încalcă cu intenţie sau din culpă ori cu praeterintenţie prescripţiile unei norme juridice penale. Orice activitate infracţională se poate realiza fie printr-o singură acţiune exterioară, fie prin mai multe acţiuni şi fiecare acţiune poate consta în unul sau mai multe acte. ~ de conduită – o manifestare a conduitei individului, a atitudinii sale faţă de lumea înconjurătoare. ~ preparator (pregătitor) – actul prin care se pregăteşte moral sau material executarea hotărârii infracţionale, fără a se trece pro-priu-zis la comiterea comportamentului care constituie element material al infracţiunii. în legislaţia noastră penală actele preparatorii la o infracţiune nu se pedepsesc, în mod excepţional, unele dintre actele pregătitoare, constând în producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi de luarea de măsuri în vederea comiterii unor infracţiuni sunt considerate tentativă la infracţiune şi sunt pedepsite, atunci când legea indică expres acest lucru. Actul preparatoriu comis de o altă persoană decât autorul infracţiunii reprezintă act de parti-cipaţie sub forma complicităţii. ~ de executare – actul prin care se aduce la îndeplinire efectiv rezoluţia (hotărârea) infracţională. în legislaţia noastră actele de executare se pedepsesc ori de câte ori legea prevede aceasta, v. şi tentativă. ~ de violenţă – actul prin care se cauzează o suferinţă fizică ori se aduce o atingere integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii sau vieţii persoanei atacate. Actul de violenţă care a cauzat suferinţe fizice este incriminat de legea penală ca infracţiune de lovire. Actul de violenţă care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale se pedepseşte mai aspru, în raport cu durata îngrijirilor (cel mult 20 zile, cel mult 60 zile, peste 60 zile). ~ de cruzime – acte de natură să provoace suferinţe şi chinuri prelungite victimei infracţiunii, ceea ce imprimă faptei un caracter deosebit de grav. Săvârşirea omorului prin cruzimi se pedepseşte ca omor deosebit de grav, reglementat de art. 176 lit. a) C. pen. Săvârşirea altor infracţiuni prin acte de cru-
zime de c. constituie o circumstanţă agravantă. ~ de diversiune -infracţiune prevăzută de art. 163 C. pen., care constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau prin orice alt mod, a uzinelor, instalaţiilor industriale, maşinilor, căilor de comunicaţie, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţie, construcţiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, dacă fapta este de natură să aducă în orice mod atingere securităţii statului. ~ ostil contra unui stat străin – comportament care constă în comiterea pe teritoriul României de acţiuni duşmănoase contra unuia dintre statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau care fac parte din Uniunea Europeană sau Consiliul Europei, precum şi împotriva intereselor oricărui alt stat care nu se afla în război cu România. Se preconizează ca acest comportament să capete semnificaţie penală. ~ de terorism – infracţiune complexă care constă în comiterea anumitor infracţiuni de drept comun, în situaţia în care sunt săvârşite în scopul tulburării grave a liniştii publice, prin intimidare, teroare sau prin crearea unei stări de panică. Este vorba despre infracţiuni de omor, vătămare a integrităţii corporale, lipsire de libertate în mod ilegal, infracţiuni la regimul aerian, infracţiuni de distrugere, nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare şi a altor materii radioactive, materiilor explozive, infracţiuni de poluare intenţionată a unor factori de mediu înconjurător, ameninţarea cu bombe sau cu alte materii radioactive. ~ de semnalizare falsă – acte prin care personalul căilor ferate, în timpul executării serviciului, este indus în eroare asupra mişcării sau manevrării mijloacelor de transport pe căile ferate, prin folosirea în mod fals fie a semnalelor proprii căilor ferate (felinar, fanion, indicator colorat etc.), fie a acelor semnale de care personalul menţionat trebuie să ţină seama. Astfel de fapte constituie infracţiune, v. şi semnalizare falsă. ~procedural – acte prin care se asigură efectuarea unui act procesual. ~ procesual – manifestarea de voinţă prin care se exercită drepturile, prerogativele şi facultăţile organelor judiciare şi ale persoanelor care participă la procesul penal. Actele procesuale se realizează prin acte procedurale; acestea pot fi comune tuturor fazelor procesului penal (plângerea, procesele-verbale, citaţiile etc.) sau pot apă-
rea numai în faza urmăririi penale (ordonanţa procurorului), ori numai în faza judecăţii (încheiere, sentinţă, decizie). ~ de urmărire penală – acte prin care se realizează strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. ~de începere a urmăririi – acte prin care se dispune începerea urmăririi penale. în legislaţia noastră acest act îl constituie rezoluţia organului de urmărire penală sau procesul verbal al acestuia (în cazul sesizării din oficiu). ~ care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni – componentă a unei forme legale de unitate de infracţiune (continuată, de obicei). ~ de inculpare (ordonanţa sau rechizitoriul procurorului) – act prin care se pune în mişcare acţiunea penală. în legislaţia noastră acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror, din oficiu sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ori de instanţa de judecată, din oficiu (de ex., în cazul extinderii din oficiu a procesului penal) sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. ~ de sesizare – acte prin care sunt sesizate organele de urmărire penală cată a unei persoane, înaintându-se instanţei competente dosarul cauzei. în legislaţia noastră, actul de sesizare a instanţei îl constituie rechizitoriul procurorului sau plângerea prealabilă a persoanei vătămate. ~ de desesizare – actul prin care organul judiciar sesizat, constatând că sesizarea nu este făcută potrivit legii, restituie dosarul organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia. în cursul judecăţii instanţa se desesizează şi restituie dosarul procurorului dacă cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent ori dacă urmărirea nu este completă. Actul de desesizare se caracterizează în încheierea instanţei de judecată. ~ de învestire – actul prin care instanţa se recunoaşte competentă să soluţioneze cauza cu care a fost sesizată, învestindu-se cu judecarea acesteia. — de dezîn-vestire – actul prin care instanţa, legal sesizată, constată că nu este competentă să judece cauza, trimiţând dosarul instanţei competente. ~ premergător – act procedural pe care organul de cercetare penală îl poate efectua înainte de începerea urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare pentru a decide dacă este sau nu cazul să înceapă urmărirea penală (de ex., să culeagă informaţiile prealabile asupra faptei şi asupra făptuitorului, să verifice anumite împrejurări etc). Actele premergătoare se pot efectua fie în vederea sesizării din oficiu, fie pentru verificarea conţinutului plângerii sau denunţului. ~ pentru dovedirea stării civile, legitimare sau de identificare – înscris oficial prin care o persoană îşi poate dovedi starea civilă sau care îi serveşte pentru legitimare sau identificare, încredinţarea unui astfel de act unei persoane pentru a o ajuta să se prezinte sub o identitate falsă constituie infracţiunea de fals privind identitatea. ~ privitor la îndatoririle de serviciu – act care, conform fişei postului sau prin dispoziţia licită a superiorului face parte dintre atribuţiunile de serviciu ale unei persoane. Primirea, pretinderea, de bani sau alte foloase, acceptarea promisiunii sau nerespingerea acesteia, de către un funcţionar, pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a îndeplini defectuos un act privitor la îndatoririle de serviciu constituie infracţiunea de luare de mită sau de primire de foloase necuvenite, în funcţie de momentul în care remiterea foloaselor are loc sau de momentul în care intervine înţelegerea.
act 1. Manifestare exterioară de voinţă susceptibilă să producă efecte juridice, 2. Document întocmit sau eliberat de autorităţi. A. procesual, manifestare de voinţă a unui subiect procesual prin care acesta işi exercită un drept, o prerogativă, o facultate ori îşi îndeplineşte o îndatorire, în cadrul activităţii desfăşurate progresiv şi coordonat în vederea restabilirii ordinii de drept prin aplicarea temeinică şi legală a sancţiunilor de drept penal. A. p. priveşte aspectul dinamic al procesului, contribuind la dinamizarea şi la amplificarea procesului penal. A. p. se desfăşoară după anumite norme juridice (reguli procesuale), cum ar fi de ex. regulile privitoare la sesizarea organului competent să aplice sancţiuni sau prin care organul competent admite efectuarea unor cercetări sau administrarea unor probe, ori regulile privitoare la chemarea celor interesaţi pentru a da explicaţii, la examinarea cazului de încălcare a regulii de conduită, la rezolvarea cazului respectiv, la folosirea căii de atac împotriva rezolvării date etc. A. procedural, operaţie prin care se asigură înfăptuirea actului procesual şi realizarea consecinţelor pe care trebuie să le producă acesta. A. p. priveşte aspectul documentar al procesului (de ex.: înregistrarea unei plingeri adresate organului competent; Inmînarea unei citaţii şi întocmirea dovezii respective; audierea unor martori; explicaţiile date unui expert; întocmirea unui proces verbal; redactarea unei hotărîri etc.). Unele a.p. sînt comune tuturor fazelor procesului penal (plîngerea, procesele verbale, citaţiile etc.) sau pot apărea numai în faza urmăririi penale (ordonanţele procurorului), ori numai în faza judecăţii (Încheiere, sentinţă, decizie). A. de urmărire penală, a. prin care se realizează strîngerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor, la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată precum şi a. prin care se finalizează urmărirea penală (clasare, scoatere de sub urmărire şi încetarea urmăririi penale). A. de începere a urmăririi, a. prin care se dispune începerea urmăririi penale. în legislaţia noastră acest a. 11 constituie rezoluţia organului de urmărire penală sau procesul verbal al acestuia (In cazul sesizării din oficiu). A. de inculpare, a. prin care se pune în. mişcare acţiunea penală (art. 9, C.p.p.). în legislaţia noastră acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror, prin ordonanţă sau rechizitoriu (art. 235 şi 262, C.p.p.), din oficiu sau la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, ori de instanţa de judecată, la cererea procurorului sau din oficiu, prin încheierea de extindere a procesului penal (art. 336, 337, C.p.p.) ori la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.