Acuzare

acuzare (drept penal) – termen folosit în opoziţie cu acela de apărare, pentru a desemna activitatea de strângere şi prezentare de probe în defavoarea învinuitului sau inculpatului.

acuzare, termen folosit în legislaţia procesuală anterioară pentru a denumi actul procesual prin care o persoană era învinuită de săvîrşirea unei fapte penale de o anumită gravitate (crimă). Cel învinuit de o asemenea faptă se numea acuzat. Codul in vigoare foloseşte noţiunile de invinuire, învinuit, inculpat. Termenul de a. se foloseşte totuşi in opoziţie cu acela de apărare, ca activitate de strîngere şi prezentare de probe în defavoarea invinuitului sau inculpatului. A. se exercită, de regulă numai de procuror. In cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plîngere prealabilă, a. se exercită de partea vătămată, singură, cînd procurorul nu participă la judecată, sau alături de acesta în celelalte cazuri.

acuzator, persoană care acuză. A. public, persoană însărcinată să pună în mişcare acţiunea penală şi; să susţină acuzarea în faţa Tribunalului Poporului (instanţe extraordinare ce au funcţionat între anii 1945 — 1947 şi care judecau pe cei învinuiţi de crime de război şi de fapte care au contribuit la dezastrul ţării în perioada 1940 — 1944). A. obştesc (în unele legislaţii socialiste), reprezentant al unei organizaţii obşteşti din care face parte inculpatul, care are dreptul, ca împuternicit al organizaţie respective şi cu încuviinţarea instanţei de judecată, să participe la cercetarea judecătorească, prezentînd probe în acuzare, şi la dezbateri, exprimîndu-şi părerea cu privire la dovedirea învinuirii, la pericolul social al faptei, la periculozitatea făptuitorului, la pedeapsa care ar trebui aplicată inculpatului etc.

ACUZARE 1. incriminare, învinuire. 2. persoană care susţine învinuirea într-un proces penal.