Identificarea armei de foc, stabilirea armei cu care s-a tras
identificarea armei de foc, stabilirea armei cu care s-a tras. Se realizează cu ajutorul urmelor rămase pe glonţ sau tubul de cartuş ridicate de la locul faptei. Caracteristicile individuale ale părţilor armei care lasă urme pe cartuş se formează în procesul de fabricaţie datorită faptului că fiecare piesă se prelucrează separat, precum şi în procesul ei de exploatare, datorită tragerilor repetate şi coroziunii metalului, deteriorărilor întîmplătoare ivite cu ocazia curăţirii şi manevrării armei, reparării şi înlocuirii pieselor, depunerii unor corpuri străine (praf, nisip, particule detaşate de pe cartuş, strunjiri metalice etc.). Factorii menţionaţi particularizează macro şi microrelieful interiorului ţevii armei şi a celorlalte piese care vin în contact cu cartuşul, creînd urme a căror valoare identificatoare se apreciază în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărui caz cercetat. Majoritatea urmelor sînt de natură dinamică, apărînd pe glonţ şi pe tub sub formă de striaţii (zgîrieturi longitudinale şi paralele). Unele din ele sînt urme statice ca, de exemplu, cele create de pereţii camerei cartuşului şi de capul frontal al închizătorului. Etapele i.a. de f. sînt: examinarea prealabilă a glonţului sau a tubului de cartuş în litigiu şi a armei bănuite, efectuarea de trageri experimentale cu muniţie adecvată, analiza detaliată a glonţului sau tubului ridicat de la locul faptei şi a celor trase experimental, examenul comparativ, aprecierea caracteristicilor constatate şi formularea concluziei. Principalul stadiu în cadrul operaţiei de identificare îl constituie examenul comparativ. 1. Compararea are loc între urmele de pe glonţul sau tubul de cartuş ridicate de la locul faptei şi cele trase experimental cu arma în cauză. Suprafaţa glontelui se poate înregistra (desfăşura optic) prin fotografiere panoramică, precum şi cu un aparat fotografic special (conver-sograf) la care mişcarea platanului care susţine glonţul este sincronizată cu mişcarea dispozitivului care susţine pelicula fotografică. Mai eficientă este însă examinarea proiectilelor la microscopul comparator, care oferă posibilitatea observării concomitente — pe porţiuni — a urmelor şi fixării prin fotografiere a elemen-lor comune, în principal a continuităţii liniare a striaţiilor.
Răspîndire au şi procedeele de rulare a glonţului :
a) în stratul gelatinos a unei pelicule fotografice sau Roentgen (acţiune mecanică şi termică, cînd glonţul se încălzeşte în prealabil) ;
b) în materiale plastice (ceară, plastilină, metale moi, uşor fuzibile etc.);
c) pe o hîrtie albă, după ce în prealabil glonţul a fost acoperit cu un strat de cerneală tipografică (aşa-zisa metodă de cemeluire). Urmele de pe glonţ se mai pot fixa prin mulaje constituite din pelicule metalice ori gelatinoase (transparente) depuse pe suprafaţa sa prin galvano-plastie în primul caz şi prin simplă plonjare în soluţiile special prepa-rate (de colodiu, coloxilenă cu alcool, de celuloid cu acetonă etc.) în al doilea caz. Rezultate bune se pot obţine, de asemenea, cu ajutorul unui profilograf, care înregistrează prin palpare cu vîrful unui ac foarte fin (de diamant) denivelările (striaţiile) de pe glonţ şi le transpune în imagini grafice (diagrame) comparabile. Este cunoscută şi metoda mecanică de tăiere şi de întindere în plan orizontal a cămăşii glontelui (prin topirea în prealabil a miezului) la care se mai apelează doar foarte rar, ea fiind anevoioasă şi deformînd în parte striaţiile.