Încercare de împăcare a părţilor

încercare de împăcare a părţilor, 1. obligaţie impusă de lege judecătorului de a stărui, înainte de începerea dezbaterilor contradictorii, pentru concilierea reclamantului şi a pârâtului. Î.î.p. urmează să se realizeze în faţa primei instanţe. Instanţa de fond trebuie să acorde o importanţă deosebită obligaţiei privitoare la î.î.p., întrucât realizarea ei este de natură să evite continuarea judecăţii. Judecătorul urmează să dea sfaturi părţilor pentru împăcare, fără a sugera însă soluţia ce s-ar putea pronunţa în cazul continuării judecăţii; în caz contrar, judecătorul va putea fi recuzat.

Pentru realizarea acestei obligaţii, judecătorul poate dispune înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dacă în urma recomandărilor date de instanţă, părţile ajung la o înţelegere, aceasta va fi consemnată într-o hotărâre de expedient; 2. obligaţie impusă de lege preşedintelui instanţei de a stărui în procesele de divorţ, pentru împăcarea soţilor [v. şi procedura divorţului].