Inexistenţa faptei

inexistenţa faptei, împrejurare în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată (art. 10, lit. a, C.p.p.). Infracţiunea fiind singurul temei al răspunderii penale, i.f. înlătură posibilitatea tragerii la răspundere a unei persoane. Tot astfel i.f. împiedică exercitarea acţiunii civile (art. 346, al. 3, C.p.p.). inexistenţă, categorie juridică, avind-caracter de sancţiune procesuală, în legislaţia în vigoare această noţiune nu este folosită. Pentru rezolvarea situaţiilor de inexistenţă sînt aplicate dispoziţiile care reglementează nulităţile.

Actul procesual care nu a luat fiinţă juridică (adică nu a fost efectuat în condiţiile legale) nu este imperfect sau greşit realizat, ci pur şi simplu nu există. Actele procesuale inexistente nu sînt anulate sau supuse unei forme de declarare a nevalabilităţii lor, ci organul judiciar în faţa căruia sînt invocate nu le ia în consideraţie, ca şi cum nu s-ar fi realizat, socotindu-le inexistente. Prin aceasta i. se deosebeşte de inadmisibilitate (altă sancţiune procesuală). Actul inadmisibil nu poate fi ignorat pur şi simplu, ci organul judiciar în faţa căruia se invocă trebuie să constate, motivat, viciul procedural pentru care actul nu poate fi admis V. şi inadmisibilitate.