Infracţiuni privitoare la invenţii

Infracţiuni privitoare la invenţii

infracţiuni privitoare la invenţii – infracţiuni reglementate de Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie. Din acest grup de infracţiuni fac parte: însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator; infracţiunea de contrafacere, în sensul prezentei legi, fabricarea, folosirea sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de calitatea de inventator, dacă aceste încălcări au fost săvârşite după data publicării cererii de brevet de invenţie. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate; divulgarea, de către personalul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererile de brevet, până la publicarea lor. OSIM răspunde faţă de inventator pentru prejudiciile aduse ca urmare a săvârşirii infracţiunii.

Lasă un comentariu