Învestire a instanţei

Învestire a instanţei

învestire a instanţei, punerea unei instanţe, prin sesizarea ei, în condiţiile şi formele prevăzute de lege, în situaţia de a proceda la soluţionarea unei cauze civile. Modurile de î.i. cu judecarea cauzelor civile sunt diferite. I) învestirea directă, care este reglementată prin lege, în special, pentru judecata în primă instanţă în urma introducerii cererii de chemare în judecată. Astfel, primele instanţe se învestesc prin rezoluţia preşedintelui sau a judecătorului de serviciu care, îndată după primirea cererii de chemare în judecată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prealabile de primire, va fixa termen de judecată şi va dispune citarea părţilor. în acest moment are loc î.i., care dobândeşte dreptul şi îşi asumă, totodată, obligaţia să ia
toate măsurile în vederea cercetării şi soluţionării cauzei. 2) învestirea indirectă, prin intermediul unei alte instanţe, care este reglementată prin lege în cazul exercitării căii de atac a apelului sau a recursului.

Astfel, î.i. ierarhic superioare are loc după depunerea cererii de apel sau recurs la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în momentul în care instanţa superioară primeşte dosarul cauzei. 3) învestirea prin trimitere poate avea loc în caz de strămutare a pricinii, declinarea competenţei, stabilirea competenţei ca urmare a soluţionării conflictelor ivite, trimiterea cauzei spre rejudecare, după casare, unei alte instanţe decât cea care a judecat iniţial în prim grad sau în apel. învestirea prin trimitere se face prin hotărârea instanţei care îşi declină competenţa (cazul declinării propriu-zise şi a conexităţii) sau prin hotărârea instanţei superioare (cazul strămutării, stabilirii competenţei în rezolvarea conflictelor ori al casării cu trimitere la o altă instanţă). Aceste hotărâri îndeplinesc o dublă funcţie: dezîn-vestesc instanţa care le pronunţă şi învestesc instanţa în favoarea căreia a fost stabilită competenţa [v. şi efectele cererii de chemare în judecată; efectele cererii de recurs; declinarea competenţei; regulator de competenţă].

Lasă un comentariu