Judecător-sindic
judecător-sindic, judecător cu atribuţii speciale în cadrul procedurilor de faliment şi insolvenţă. Repartizarea cauzelor date în competenţa j.-s. se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. J.-s. are, în cadrul procedurii insolvenţei, următoarele atribuţii importante: a) pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz, de intrare în faliment atât prin procedura generală, cât şi prin procedura simplificată; b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii; c) desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă, care au depus oferta de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, stabilirea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolvenţă, precum si a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. în vederea desemnării provizorii a administratorului judiciar, j.-s. va ţine cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile în acest sens depuse de creditori şi, după caz, de debitor, dacă cererea introductivă îi aparţine; d) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor, confirmarea onorariului negociat cu adunarea creditorilor; e) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului; f) judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea; g) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit legii, precum şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute de legea privind procedura insolvenţei; h) judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii; i) judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator; j) admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori; k) soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare în faliment; I) soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului; m) judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor; n) pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii. Potrivit legii insolvenţei, atribuţiile j.-s. sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Hotărârile j.-s. sunt definitive şi executorii; ele pot fi atacate separat cu recurs. Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile j.-s., care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar, cu excepţia situaţiei rejudecării, după casarea hotărârii în recurs.