Judecătorie

judecătorie, veriga primară a sistemului organelor judecătoreşti din România. J. sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Localităţile care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. 1) în raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul j. se pot înfiinţa secţii sau complete specializate; de asemenea, în cadrul j. se vor organiza secţii sau complete specializate pentru minori şi familie. Secţiile şi completele specializate se înfiinţează, la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului. în mod excepţional, în situaţia în care în cadrul unei secţii nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de conducere al instanţei poate dispune participarea unor judecători de la alte secţii. 2) Fiecare j. este condusă de un preşedinte care exercită atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia, precum şi atribuţii de administrare a instanţei. în funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte. în cadrul fiecărei j. funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Colegiul de conducere este format din preşedinte şi doi sau patru judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor. Hotărârile colegiului de conducere se adoptă cu votul majorităţii membrilor săi. La j. se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, adunări generale ale judecătorilor. 3) în ceea ce priveşte competenţa materială, potrivit legii, j. judecă: a) în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe; rezultă că j. este instanţă de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă; totodată, textul stabileşte şi competenţa generală a j., întrucât exclude din competenţa sa cererile date prin lege în competenţa altor organe cu activitate jurisdicţională; b) plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege; textul are în vedere controlul judecătoresc pe care îl exercită j. asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate de alte organe cu activitate jurisdicţională; termenul de „plângere” este folosit în sens larg, incluzând orice cale de atac împotriva hotărârilor organelor cu activitate jurisdicţională, iar noţiunea de „hotărâre” are în vedere orice alt act jurisdicţional, indiferent de denumire (dispoziţie, decizie etc.); c) în orice alte materii date prin lege în competenţa lor, cum ar fi: cererea de asigurare a dovezilor pe cale principală, cererea prin care se solicită îndreptarea greşelilor materiale din propriile hotărâri, lămurirea ori completarea propriilor hotărâri; contestaţia în anulare sau revizuirea exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie; cererile în anularea actelor notariale, precum şi plângerile împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de îndeplinire a unui act notarial; cererea prin care se solicită înregistrarea tardivă a naşterii; cererile referitoare la anularea (desfiinţarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă sau a menţiunilor înscrise pe acestea; cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată în materie civilă, precum şi cererea în anularea ordonanţei ce conţine somaţia de plată, dacă pentru judecarea fondu-

lui cauzei în primă instanţă competenţa aparţine j. etc. 4) Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a j. se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în care completul se constituie din doi judecători şi doi asistenţi judiciari. Secţiile sau completele specializate pentru minori şi familie judecă atât infracţiunile săvârşite de minori, cât şi infracţiunile săvârşite asupra minorilor; când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, competenţa aparţine tribunalului specializat pentru minori şi familie.

judecătorie – instanţă judecătorească ce are competenţa de a soluţiona în primă instanţă toate cauzele, în afară de acelea date prin lege în competenţa altor instanţe.