Aplicarea legii penale

aplicarea legii penale – transpunerea în practică a prescripţiilor abstracte ale legii penale. Este reglementată de art. 3-16 C. pen. Are loc prin raportare la anumite elemente: spaţiu, timp, persoane şi fapte. ~ în raport cu spaţiul -se referă la aplicarea legii penale în funcţie de locul săvârşirii infracţiunii. Principiile care acţionează în acest domeniu sunt: cel al teritorialităţii, al realităţii, al personalităţii şi al universalităţii. ~ în raport cu timpul – se referă la aplicarea legii penale în funcţie de data săvârşirii infracţiunii. Principiul care guvernează domeniul este cel al activităţii, care prezintă o excepţie: aceea a extraactivităţii, cu două forme de manifestare: retroactivitatea şi ultraactivitatea. Aplicare retroactivă a legii penale – presupune aplicarea legii penale noi, care conţine dispoziţii mai favorabile infracţiunilor săvârşite înainte de intrarea sa în vigoare. Aplicare ultraactivă a legii penale – presupune aplicarea legii penale vechi, care conţine dispoziţii mai favorabile, infracţiunilor comise înainte de abrogarea sa, dar judecate definitiv după ieşirea ei din vigoare. ~ mai favorabile în cazul pedepselor definitive – se referă la aplicarea legii penale în cazurile în care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară. Aplicarea legii noi este obligatorie, când sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. Aplicarea legii noi este facultativă, când aceasta prevede o pedeapsă mai uşoară decât legea veche, însă sancţiunea aplicată nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă.

~ temporare – presupune că legea penală temporară se aplică infracţiunilor comise în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită şi judecată în acel timp. v. şi lege temporară. ~ în raport cu persoanele – are în vedere aplicarea legii penale în funcţie de locul unde se află făptuitorii, calitatea sau alte date privitoare la aceştia. Legea penală este aplicabilă, de regulă, tuturor persoanelor aflate pe teritoriul său de activitate. în mod excepţional, legea penală nu se aplică persoanelor care se bucură de imunitate de jurisdicţie, cum sunt reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau altor persoane care, potrivit convenţiilor internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român. De asemenea, ea nu se aplică persoanelor lipsite de capacitate psiho-fizică, adică acelora care nu au aptitudinea de a înţelege sau de a-şi manifesta voinţa. ~ în raport cu faptele – presupune aplicarea legii penale în funcţie de acţiunile sau inacţiunile săvârşite. Legea penală se aplică, de regulă, tuturor faptelor prin care aceasta a fost încălcată. în mod excepţional, o faptă, deşi încalcă formal legea penală, poate să nu atragă incidenţa acesteia dacă s-a produs în împrejurări (prevăzute tot de lege) care înlătură caracterul penal al faptei (de ex., legitimă apărare, stare de necesitate, constrângere, eroare etc.) ori înlătură răspunderea penală (amnistie, prescripţie etc.).