Libertatea supravegheată

Libertatea supravegheată

libertatea supravegheată, măsură educativă care se poate lua faţă de un minor care răspunde penal, în cazul când a comis o infracţiune şi constă în lăsarea minorului în libertate timp de un an sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată părinţilor minorului, adoptatorului, tutorelui ori unei persoane de încredere, la cererea acesteia. Pe perioada executării măsurii, instanţa poate să impună minorului îndeplinirea unor obligaţii: să nu frecventeze anumite locuri stabilite, să nu intre în legătură cu anumite persoane, să frecventeze cursuri şcolare din învăţământul obligatoriu, să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public.

Dacă înăuntrul termenului prevăzut de lege minorul se sustrage supravegherii ori continuă să aibă purtări rele sau săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura libertăţii sub supraveghere severă, măsura internării într-un centru de reeducare sau îi aplică o pedeapsă. Libertatea sub spraveghere severă – măsură educativă care constă în lăsarea în libertate pe o perioadă între unu şi trei ani, sub supravegherea unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau a serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere. Supravegherea poate consta în includerea minorului în programe de reintegrare socială, precum şi în acordarea de asistenţă şi consiliere (art. 103 C. pen.). v. şi minor.

Lasă un comentariu