Mărturie

mărturie, mijloc de probă materializat în relatarea făcută de un martor în faţa instanţei de judecată sau a altui organ de jurisdicţie cu privire la împrejurări de orice natură pe care le cunoaşte direct sau indirect şi a căror prezentare ar contribui la soluţionarea litigiului dintre părţi. M. poate consta în relatări privind acte, fapte sau alte împrejurări despre care martorul a luat cunoştinţă în mod direct (a auzit, a văzut etc.) prin propriile simţuri (m. directă). Judecătorul are libertatea deplină să aprecieze valoarea probantă a m., ţinând seama în acest scop dacă ea se corelează sau nu cu alte probe administrate în cauză [v. şi mărturie indirectă].

mărturie – terminologie utilizată în legislaţia procesual-penală mai veche pentru a denumi acea parte din declaraţia învinuitului sau inculpatului prin care acesta recunoştea, în întregime sau în parte, săvârşirea faptelor pentru care era învinuit sau inculpat. Legislaţia în vigoare foloseşte expresia „declaraţiile învinuitului sau inculpatului”.