Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanţelor de judecată

Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanţelor de judecată

medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanţelor de judecată, mijloc alternativ de soluţionare a unui conflict ce face obiectul unui proces pendinte.

1) Potrivit legii, în cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei, acceptată de părţi, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii; medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului. La închiderea procedurii de mediere, mediatorul are obligaţia să informeze în scris instanţa de judecată cu privire la rezultatul procesului de mediere. 2) Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru. 3) în cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă privind hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor. Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia [v. şi mediator; mediere].

Lasă un comentariu