Mijloace de apărare

mijloace de apărare, posibilităţi reglementate prin lege, de care părţile interesate se pot folosi în cadrul dezbaterilor judiciare pentru apărarea poziţiei procesuale pe care o ocupă în cadrul unui proces civil, în faţa instanţei de fond partea care adoptă poziţia de apărare este pârâtul. M.a. puse la îndemâna pârâtului se împart în două grupe şi corespund unor atitudini diferite:

a) mai întâi, pârâtul se poate apăra într-un mod strict defensiv, negativ, urmărind ca acţiunea reclamantului îndreptată împotriva sa să eşueze; în concret, să fie respinsă pe baza unei excepţii care să împiedice judecata (de exemplu, ca prescrisă, ca netimbrată, inadmisibilă etc.) ori, în fond, ca neîntemeiată (de exemplu, pentru că dreptul pretins nu există, s-a stins printr-o cauză legală, n-a devenit actual etc.);

b) apoi, dacă este cazul, pârâtul poate să se apere şi într-un mod ofensiv, pozitiv, formulând, la rândul lui, pretenţii proprii faţă de reclamant, conexe sau distincte de pretenţia ridicată împotriva sa, pe calea unei cereri reconvenţionale, solicitând condamnarea acestuia din urmă. în faţa instanţelor de control, partea care adoptă poziţia de apărare este intimatul. Interesul său de a se apăra în această fază procesuală este justificat de menţi-
nerea soluţiei favorabile obţinute în faţa instanţei inferioare. M.a. de care intimatul se poate folosi sunt:

a) excepţiile pe care le poate ridica la cererea de apel sau recurs, de exemplu, tardivitatea, lipsa de calitate, netimbrarea etc.;

b) răspunsurile la fiecare motiv de apel sau recurs în parte, argumentând necesitatea respingerii lor şi a menţinerii hotărârii atacate. în mod corespunzător, aceste m.a. pot fi folosite de părţile interesate şi în cazul în care împotriva hotărârilor care le sunt favorabile se exercită celelalte căi de atac [v. şi apărări de fond; excepţii de procedură; respingerea acţiunii; respingerea recursului; cerere reconvenţională].