Minor, minoritate

minor – persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani. v. şi minoritate.

minoritate – etapă a vieţii unei persoane. Minorii până la 14 ani nu răspund penal. Ei pot fi susceptibili de măsuri de educare şi ocrotire luate pe cale administrativă. Minorii între 14-16 ani răspund penal numai dacă au săvârşit fapta cu discernământ. După această vârstă minorul răspunde penal în toate situaţiile în care nu se poate stabili incidenţa unei alte cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei sau justificative. Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă, ori, dacă aceasta se apreciază ca ineficientă, minorului i se poate aplica o pedeapsă. Limitele pedepselor sunt reduse la jumătate faţă de infractorii minori. în urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi o valoare minimă. Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă se aplică minorului închisoarea între anumite limite stabilite legal, detenţiunea pe viaţă neputându-se aplica minorilor. De asemenea, pedepsele complementare nu se aplică minorului. Condamnările pronunţate pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi, nu pot constitui prin termen al recidivei. Acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu în cazul în care cel vătămat este un minor. Completul de judecată, în cazul inculpaţilor minori, se constituie cu judecători anume desemnaţi de ministrul justiţiei. Există o procedură specială de judecată a cauzelor cu minori. Exercitarea acţiunii civile are loc din oficiu în cazul când cel vătămat este un minor. Minoritatea este de asemenea o cauză care înlătură caracterul penal al faptei comise de o persoană care la data comiterii faptei era minor ce nu îndeplinea condiţiile responsabilităţii penale.