Mită

mită – sumele de bani sau orice alte foloase care au fost pretinse ori primite, promise, oferite sau date unui funcţionar spre a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori spre a face un act contrar acestor îndatoriri. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă aceasta a fost constrânsă de funcţionar (sau alt salariat) să dea mită şi dacă mi-tuitorul a denunţat fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune (art. 254, 255 C. pen.).

mituitor – persoana care dă mită. Mituitorul răspunde pentru infracţiunea de dare de mită, în afară de cazul când a săvârşit fapta fiind constrâns prin orice mijloace de cel care a primit mita ori a denunţat fapta autorităţilor mai înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru infracţiunea de dare de mită. v. şi mită, dare de mită.