Moştenitori
moştenitori, persoane care, în virtutea legii, a unui testament ori a unui contract de donaţie de bunuri viitoare, vin la moştenirea lăsată de defunct. în funcţie de vocaţia lor succesorală, m. pot fi grupaţi pe categorii: 1) m. legali (chemaţi în virtutea legii la succesiunea defunctului), care sunt rudele apropiate ale celui ce lasă moştenirea (împărţite în patru clase de moştenitori) precum şi soţul supravieţuitor al defunctului; 2) m. testamentari (chemaţi la succesiune în baza unui testament), care pot fi, în principiu, orice persoane; 3) m. contractuali – sau donatari de bunuri viitoare -(chemaţi la succesiune, în condiţiile legii, pe baza unui contract de donaţie de bunuri viitoare), care pot fi, de asemenea, orice persoane. în funcţie de alte criterii de clasificare, m. mai pot fi: m. rezervatari (cei cărora legea le recunoaşte – le rezervă – un drept asupra unei cote determinate din moştenirea defunctului, numită rezervă succesorală, de care autorul nu poate dispune prin testament în favoarea altor persoane); m. sezinari (cărora legea le recunoaşte beneficiul sezinei) sau m. nesezinari (care nu beneficiază de sezină); m. regulaţi (consideraţi de lege „continuatori ai persoanei defunctului”) sau m. neregulaţi (cei consideraţi doar ca simpli succesori la bunuri) [v. şi clase de moştenitori],