Motivarea hotărârii

motivarea hotărârii, arătarea argumentelor ce sunt aduse pentru justificarea temeiniciei şi legalităţii soluţiilor pe care instanţele judecătoreşti sau alte organe de jurisdicţie le pronunţă în cauzele judecate. M.h. se face în fapt şi în drept. V Motivarea în fapt cuprinde analiza şi evaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit existenţa sau inexistenţa faptelor şi împrejurărilor care au generat litigiul dintre părţi, respectiv pentru ce au fost admise susţinerile uneia din părţi şi înlăturate cele formulate de cealaltă parte. 2) Motivarea în drept cuprinde justificarea aplicării în cauza judecată a anumitor norme de drept şi de ce li s-a dat acestora o anumită interpretare. Raţiunea şi obligativitatea motivării oricărei hotărâri o dau următoarele consideraţii şi interese: a) constituie o garanţie pentru justiţiabili, care, din expunerea sistematică şi logică a consideraţiu-nilor de fapt şi drept, pot cunoaşte temeiurile ce au condus la soluţia dată cauzei şi pot ataca hotărârea, combătând temeiurile pe care le găsesc nefondate; b) înlăturarea arbitrariului judecătoresc şi facilitarea controlului din partea instanţelor superioare, care trebuie să cunoască temeiurile pe care se sprijină hotărârea atacată şi să decidă dacă este legală şi temeinică. M.h. implică următoarele cerinţe şi condiţii: a) o cunoaştere perfectă a dosarului; b) darea de răspunsuri precise la toate capetele de cerere formulate prin acţiune sau a motivelor invocate prin exercitarea unei căi de atac pe baza întregului material probatoriu, a argumentelor şi raţionamentelor juridice discutate în contradictoriu de părţi; c) consecvenţă şi principialitate, excluzându-se în felul acesta considerentele contradictorii, vagi sau imprecise, care fac imposibilă urmărirea raţionamentelor logice folosite de judecător pentru darea soluţiei; d) un stil corespunzător, cu respectarea tuturor regulilor gramaticale de morfologie şi sintaxă, ordine, precizie şi claritate în expunere. M.h. trebuie să corespundă întotdeauna cu dispozitivul aşa cum acesta a fost întocmit în momentul deliberării; în caz contrar, hotărârea este nulă, deoarece există contrarie-tate între motivare şi soluţie [sin. considerente; v. şi hotărâre; practi-caua; dispozitiv; opinie separată].

MOTIVAREA HOTĂRÂRII, 1. (considerentele hotărârii), este a doua parte componentă a hotărârii judecătoreşti în care sunt analizate în mod clar, precis şi necontradictoriu toate aspectele derulării procesului (formularea acţiunii, probe, excepţii, dezbateri). 2. indicarea argumentelor ce sunt aduse pentru justificarea temeiniciei şi legalităţii soluţiilor pe care instanţele judecătoreşti sau alte organe de jurisdicţie le pronunţă în pricinile judecate. Motivarea hotărârii se face în fapt şi în drept, a) Motivarea în fapt conţine analiza şi evaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit existenţa sau inexistenţa faptelor şi împrejurărilor care au generat litigiul dintre părţi; respectiv, pentru ce au fost admise, susţinerile uneia dintre părţi şi înlăturate cele formulate de cealaltă parte; b) Motivarea în drept cuprinde justificarea aplicării în cauza judecată a anumitor norme de drept şi de ce li s-a dat acestora o anumită interpretare. Motivarea hotărârii implică următoarele cerinţe şi condiţii: a) o cunoaştere perfectă a dosarului; b) darea de răspunsuri precise la toate capetele de cerere formulate prin acţiune sau a motivelor invocate prin exercitarea unei căi de atac pe baza întregului material probatoriu, a argumentelor şi raţionamentelor juridice discutate în contradictoriu de părţi; c) consecvenţă şi principialitate, excluzându-se în felul acesta considerentele contradictorii, vagi sau imprecise care fac imposibilă urmărirea raţionamentelor logice folosite de judecător pentru data soluţiei; d) un stil corespunzător, cu respectarea regulilor gramaticale de morfologie şi sintaxă, ordine, precizie şi claritate în expuneri. Motivarea hotărârii trebuie să corespundă întotdeauna cu dispozitivul aşa cum acesta a fost întocmit în momentul deliberării, în caz contrar, când dispozitivul hotărârii atacate nu corespunde cu minuta întocmită după deliberare, hotărârea este nulă, deoarece faţă de soluţiile contradictorii adoptate, nu se poate şti ce anume soluţie a pronunţat instanţa.

motivare – expunerea considerentelor care au dus la pronunţarea hotărârii. Hotărârea (sentinţa sau decizia) se redactează de unul din judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei (art. 312 C. proc. pen.). ~ apelului sau recursului – arătarea, de către cei care au declarat calea de atac, în scris ori oral, a temeiurilor pentru care consideră că hotărârea atacată este netemeinică sau nelegală.

motivare, expunerea considerentelor pentru care s-a adoptat o soluţie, s-a dispus o măsură ori s-a întreprins o activitate procesuală de către un organ judiciar. În principiu, toate actele de dispoziţie ale organelor judiciare trebuie să fie motivate. Astfel, orice ordonanţă a organului de urmărire penală trebuie motivată (art. 203, C.p.p.). De asemenea, se motivează unele rezoluţii mai importante, ori de cîte ori legea prevede expres aceasta (de exemplu, rezoluţia de încetare a urmăririi penale pe care procurorul o dă în cauzele penale în care nu s-a pus in mişcare acţiunea penală, art. 243, C.p.p.). Hotărârile judecătoreşti trebuie motivate, dacă legea, în mod excepţional, nu dispune altfel.