Notificarea arbitrajului ocazional
notificarea arbitrajului ocazional, formalitate procedurală arbitrală care este necesară în cazul apariţiei situaţiei litigioase, pentru punerea în aplicare a convenţiei arbitrale şi care trebuie îndeplinită de către partea interesată în vederea constituirii tribunalului arbitral ad-hoc sau ocazional, ce urmează să fie învestit cu soluţionarea litigiului respectiv. N.a.o. trebuie făcută în cazul în care prin convenţia arbitrală nu sunt nominalizaţi, după caz, arbitrul unic sau arbitrii agreaţi de părţi, pentru a face parte din completul de arbitri. Intr-o atare ipoteză, partea care intenţionează să recurgă la arbitraj – reclamantul – se adresează celeilalte părţi – adică pârâtului -în scris, o notifică, invitând-o să procedeze la numirea arbitrului său. în cuprinsul notificării vor fi precizate cel puţin următoarele elemente: numele, domiciliul şi, pe cât posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea să recurgă la arbitraj, precum şi prezentarea succintă a pretenţiilor şi a temeiului lor. Destinatarul notificării trebuie să transmită, la rândul său, expeditorului acestuia, în termen de 10 zile, răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, după caz, numele, domiciliul şi, pe cât posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de el. Nominalizarea arbitrului de către partea notificată are semnificaţia juridică a acceptării propunerii reclamantului de constituire a tribunalului arbitral. Refuzul de nominalizare a arbitrului în termen de 10 zile de la primirea notificării echivalează cu refuzul de acceptare a arbitrajului.