Obligaţia de a da, de a face sau a nu face
obligaţia de a da, îndatorirea debitorului unui raport juridic de obligaţie de a transfera sau de a constitui, în folosul creditorului, un drept real asupra unui lucru. în raporturile juridice izvorâte din contractele consensuale, obligaţia de a da un lucru cert se consideră executată în chiar momentul încheierii contractului, dacă părţile n-au convenit altfel; obligaţia de a da un lucru de gen se execută însă numai în momentul individualizării lucrului respectiv (prin cântărire, măsurare, numărare, marcare, etichetare etc.). Pentru a putea executa o obligaţie de a da, debitorul trebuie să fie titularul dreptului real respectiv (proprietar, uzufructuar etc.) şi să aibă capacitatea de a înstrăina. Proba executării obligaţiei de a da este în sarcina debitorului şi se face potrivit regulilor care guvernează dovada actelor juridice. Obligaţia de a da un lucru cert se stinge dacă lucrul piere fortuit înainte ca debitorul să fi fost pus în întârziere; obligaţia de a da lucruri de gen nu se stinge prin pieirea lucrului.