Ofertă

Ofertă

ofertă, propunere pe care o persoană o face altei persoane, sau publicului în general, de a încheia un anumit contract, în condiţii determinate. Pentru a fi considerată ofertă, propunerea de a contracta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 1. Să aibă un caracter cert şi definitiv, în sensul de a fi făcută fară rezerve şi cu intenţia de a se încheia contractul prin simpla acceptare a ofertei. Oferta poate fi şi tacită, dar trebuie să fie neechivocă. Simpla pornire de a angaja tratative în vederea contractării nu este o ofertă 2. Oferta trebuie să fie precisă şi completă, indicând şi determinând toate elementele esenţiale ale contractului proiectat, în lipsa cărora acesta nu se poate concepe. 3. Oferta trebuie făcută unei persoane determinate, celei cu care ofertantul intenţionează să perfecteze contractul, atunci când priveşte încheierea unui contract intuitu personae. Oferta publică privitoare la contractul intuitu personae nu duce la încheierea contractului prin simpla acceptare, ofertantul fiind în drept să refuze încadrarea persoanelor care nu întrunesc condiţiile prevăzute de el, ori să selecteze persoanele pe care le consideră cele mai corespunzătoare cerinţelor sale. Efectele juridice ale ofertei sunt următoarele: a) Fiind o manifestare unilaterală de voinţă, oferta este revocabilă atâta timp cât n-a fost acceptată; ea trebuie totuşi să fie menţinută, neputând fi revocată, înăuntrul termenului de acceptare prevăzut expres în cuprinsul ei sau înăuntrul unui interval minim de timp necesar, în mod normal, pentru ca o ofertă să fie examinată şi acceptată, iar răspunsul destinatarului să ajungă la ofertant. La expirarea acestui termen, dacă destinatarul n-a acceptat-o, oferta devine caducă, după cum, de asemenea, este caducă oferta dacă înainte de a fi acceptată, ofertantul moare sau devine incapabil, b) Oferta acceptată pur şi simplu, înăuntrul termenului fixat expres sau tacit şi înainte ca ea să fi fost revocată sau să fi devenit caducă, are ca efect încheierea contractului la care se referă. Dacă acceptarea nu este pură şi simplă, ci conţine unele rezerve, amendamente, propuneri etc., ea nu duce la încheierea contractului, ci trebuie privită ca o contraofertă, care poate fi acceptată sau respinsă de destinatarul ei.

OFERTA DE A CONTRACTA (policitaţiune), este propunerea de a contracta, fiind primul pas în încheierea unui contract comercial. Oferta de a contracta trebuie să îndeplinească anumite condiţii: a) să fie fermă; b) să fie precisă şi completă; c) să fie neechivocă; d) să fie o manifestare de voinţă reală, serioasă, conştientă şi cu intenţia de a angaja din punct de vedere juridic.

OFERTA PUBLICĂ DE CUMPĂRARE, este oferta unei persoane de a cumpăra valori mobiliare sau drepturi aferente acestora, difuzată prin mijloace de informare în masă ori comunicată pe alte căi, dar sub condiţia posibilităţii egale de receptare din partea proprietarilor respectivelor valori mobiliare.

OFERTA PUBLICĂ DE PRELUARE, este o ofertă de cumpărare de valori mobiliare, făcută în vederea preluării unei societăţi deţinute public, adică în vederea dobândirii unei poziţii majoritare.

OFERTA PUBLICĂ DE VÂNZARE, este oferta unei persoane de a vinde valori mobiliare sau alte drepturi aferente acestora, difuzată prin mijloace de informare în masă ori comunicată pe alte căi, sub condiţia posibilităţii egale de receptare din partea a minimum 100 de persoane nedeterminate în vreun fel de către autorul ofertei.

OFERTANT, persoană care adresează unei alte persoane determinate, sau publicului în general o ofertă pentru încheierea unui anumit contract.
OFERTĂ CADUCĂ, ofertă care şi-a pierdut valabilitatea şi a cărei acceptare nu mai poate duce la încheierea contractului întrucât anterior acceptării ei ofertantul a murit sau a devenit incapabil.

Lasă un comentariu