Opozabilitate

Opozabilitate

opozabilitate, caracteristică a informaţiei care, odată ce a fost adusă la cunoştinţa publicului în modurile prevăzute de lege, se prezumă a fi cunoscută de cei interesaţi. Opozabilitatea este obţinută, de cele mai multe ori, prin înscrierea informaţiei în registre deschise spre consultare publică ţinute fie de persoane private sub supravegherea şi controlul unei autorităţi publice, fie de autorităţi publice.

1. în materia societăţilor comerciale. Actele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege, nu pot fi opuse terţilor, în afară de cazul în care societatea face dovada că aceştia le cunoşteau. Operaţiunile efectuate de societate înainte de a 16-a zi de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii judecătorului delegat nu sunt opozabile terţilor, care dovedesc că au fost în imposibilitate de a lua cunoştinţă despre ele (art. 50 din Legea nr. 31/1990). Terţii pot invoca însă actele sau faptele cu privire la care nu s-a îndeplinit publicitatea, în afară de cazul în care omisiunea publicităţii le lipseşte de efecte (art. 51 din Legea nr. 31/1990). în caz de neconcordanţă între textul depus la oficiul registrului comerţului şi cel publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în presă, societatea nu poate opune terţilor textul publicat. Terţii pot opune societăţii textul publicat, cu excepţia situaţiei în care societatea face dovada că ei cunoşteau textul depus la oficiul registrului comerţului. în cazul în care neconcordanţa intervine din motive ce nu îi sunt imputabile societăţii, oficiul registrului comerţului sau, după caz, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, la cererea societăţii, va corecta menţiunea din registru, respectiv va republica textul, pe cheltuiala sa (art. 52 din Legea nr. 31/1990). Fondatorii, reprezentanţii şi alte persoane, care au lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire, răspund solidar şi nelimitat faţă de terţi pentru actele juridice încheiate cu aceştia în contul societăţii, în afară de cazul în care societatea, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi fost ale societăţii încă de la data încheierii lor. în cazul în care societatea, datorită obiectului său de activitate, nu îşi poate începe activitatea fără a fi autorizată în acest sens, prevederile referitoare la preluarea efectelor actelor juridice nu sunt aplicabile angajamentelor rezultate din contracte încheiate de societate, sub condiţia primirii acestei autorizaţii. în această situaţie, răspunderea revine societăţii (art. 53 din legea nr. 31/1990).

Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a (art. 131 din Legea nr. 31/1990).

2. în materia înregistrărilor în registrul comerţului. Comercianţii (persoanele fizice şi întreprinderile familiale care efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial, grupurile europene de interes economic cu caracter comercial şi organizaţiile cooperatiste), înainte de începerea comerţului, precum şi alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod expres de lege, înainte de începerea activităţii acestora, au obligaţia să ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului sau, după caz, a activităţii respective, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege (art. 1 din Legea nr. 26/1990). înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel. Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia (art. 5 din Legea nr. 26/1990). Prin efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului se asigură opozabilitatea actelor înregistrate faţă de terţi, cu excepţia cazurilor în care legea prevede condiţia cumulativă a publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a (art. 7 din Legea nr. 359/2004). Data înregistrării în registrul comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru.

Instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită O.R.C., în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o dispun, conform legii. în aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului (art. 7 din Legea nr. 26/1990). Comerciantul este obligat să menţioneze pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ, numele/denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul, codul numeric personal. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu (art. 29 din Legea nr. 26/1990).

3. în materia concordatului preventiv. Oferta de concordat preventiv va fi depusă în dosarul înregistrat la tribunal ca urmare a formulării de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii de concordat preventiv şi, pentru opozabilitate faţă de terţi, se depune la grefa tribunalului, unde va fi înregistrată într-un registru special. Despre depunerea şi notificarea ofertei de concordat preventiv se face menţiune în registrul comerţului în care este înregistrat debitorul (art. 20 din Legea nr. 381/2009). După aprobarea concordatului de către creditori, conciliatorul solicită judecătorului-sindic să constate concordatul preventiv. Concordatul preventiv, aprobat de creditori şi constatat de judecătorul-sindic prin încheiere, se comunică creditorilor, prin intermediul conciliatorului, şi se menţionează în registrul comerţului (art. 26 din Legea nr. 381/2009).

Pentru a face opozabil concordatul preventiv creditorilor nesemnatari, inclusiv creditorilor necunoscuţi sau contestaţi, conciliatorul poate cere judecătorului-sindic omologarea concordatului. Pentru omologare, judecătorul-sindic verifică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: i) întreprinderea debitorului este în stare de dificultate financiară; ii) valoarea creanţelor contestate şi/sau în litigiu nu depăşeşte 20% din masa credală; iii) concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puţin 80% din valoarea totala a creanţelor. Dispunând omologarea, judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită. Concordatul va fi opozabil creditorilor bugetari, cu condiţia respectării prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat şi aprobării de către comisia interministerială (art. 28 din Legea nr. 381/2009).

4. în materia semnăturii electronice şi a înscrisurilor în formă electronică. Pentru asigurarea publicităţii faţă de terţi în materia semnăturii electronice şi a înscrisurilor în formă electronică, art. 17 din Legea nr. 455/2001 impune furnizorilor de servicii de certificare a semnăturii electronice să creeze şi să menţină un registru electronic de evidenţă a certificatelor eliberate. Furnizorul de servicii de certificare este obligat să înscrie certificatul în registru din momentul acceptării certificatului de către solicitant. Registrul electronic de evidenţă a certificatelor eliberate trebuie să facă menţiune despre: i) data şi ora exactă la care certificatul a fost eliberat; ii) data şi ora exactă la care expiră certificatul; iii) dacă este cazul, data şi ora exactă la care certificatul a fost suspendat sau revocat, inclusiv cauzele care au condus la suspendare sau la revocare. Registrul electronic de evidenţă a certificatelor eliberate trebuie să fie disponibil permanent pentru consultare, inclusiv în regim on-line. Furnizorul de servicii de certificare este obligat să înscrie menţiunea de suspendare sau de revocare a certificatului în registrul electronic de evidenţă a certificatelor eliberate în termen de 24 de ore din momentul în care a luat cunoştinţă sau trebuia şi putea să ia cunoştinţă despre adoptarea deciziei respective. Suspendarea sau revocarea va deveni opozabilă terţilor de la data înscrierii sale în registrul electronic de evidenţă a certificatelor.

La rândul lor, furnizorii sunt înscrişi într-un registru al furnizorilor de servicii de certificare, înfiinţat la data intrării în vigoare a legii. V. societate comercială, judecător delegat, oficiul registrului comerţului, fondator, obiect de activitate al societăţii comerciale, adunare generală a asociaţilor, comerciant, întreprindere familială, sediu, concordat preventiv, ofertă de concordat preventiv, conciliator, judecător-sindic, semnătura electronică, furnizor de servicii de certificare a semnăturii electronice.

OPOZABILITATE, calitate a unui act juridic sau a unui drept subiectiv, de a produce efecte între părţile raportului juridic şi de a impune respectarea lui şi de către alte persoane. Astfel, un contract poate fi opus nu numai părţilor care l-au încheiat şi succesorilor lor în drepturi (care dobândesc calitatea de subiecte ale raporturilor juridice în care se află autorul lor), dar şi a creditorilor chirogrofari ai părţilor (care suportă consecinţele măririi sau micşorării patrimoniului debitorului lor, deci a gajului general al creditorilor, precum şi a terţilor propriu-zişi împotriva cărora contractul poate fi invocat ca mijloc de probă, ori ca just titlu în cadrul uzucapiunii etc.). Uneori opozabilitatea este condiţionată de îndeplinirea unor forme de publicitate (de ex. transmiterea ori constituirea unor drepturi reale, cesiunea de creanţă etc.) sau de existenţa unei date certe. Pe de altă parte şi terţii pot să opună contractul uneia dintre părţile care l-au încheiat (de ex. rudele victimei unui accident petrecut în timpul unui transport, pot invoca existenţa contractului de transport, deşi sunt terţi faţă de acesta, ca un temei al răspunderii civile delictuale a cărăuşului).

Lasă un comentariu