Poliţia şedinţei de judecată

Poliţia şedinţei de judecată

poliţia şedinţei de judecată, activitate desfăşurată de preşedintele completului de judecată pentru menţinerea ordinii şi solemnităţii şedinţei. Exerciţiul p.ş.j. se face prin luarea de măsuri preventive (de exemplu, invitarea publicului să păstreze liniştea, să nu aglomereze sala etc.) şi prin aplicarea de sancţiuni sau măsuri de ordine (de exemplu, expulzarea din sală, amendarea etc.). Dacă printre cei scoşi din sală se află şi vreuna din părţi, înainte de închiderea dezbaterilor aceasta trebuie să fie reintrodusă în sala de şedinţă şi, sub pedeapsa nulităţii, să i se aducă la cunoştinţă toate actele esenţiale petrecute în absenţa sa.

Dacă partea, pe timpul expulzării din sală, a fost asistată de un avocat, reintroducerea ei în sală nu mai este necesară. P.ş.j. se exercită şi prin supravegherea ca persoanele care se adresează instanţei să aibă o atitudine respectuoasă faţă de aceasta. Astfel, toţi cei care sunt ascultaţi sau vorbesc în faţa instanţei trebuie să stea în picioare, afară de cazul când preşedintele îngăduie excepţii de la această regulă (de exemplu, în cazul invalizilor, bătrânilor, bolnavilor etc.). Chemarea la ordine a părţilor sau a apărătorilor lor, dacă este cazul, se poate face şi prin limitarea timpului în care urmează să-şi facă expunerile sau pledoaria. Dacă în timpul desfăşurării şedinţei de judecată se săvârşeşte o infracţiune, preşedintele va lua măsura corespunzătoare pentru urmărirea şi judecarea celor vinovaţi [v. şi şedinţa de judecată; dezbatere de fond; infracţiuni de audienţă].

Lasă un comentariu