Principiul disponibilităţii

Principiul disponibilităţii

principiul disponibilităţii, regulă esenţială, specifică procesului civil, legată de principiul contradictorialităţii şi care constă în facultatea părţilor de a dispune de obiectul procesului – întotdeauna concretizat într-un drept subiectiv, material -precum şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. El dă expresie libertăţii pe care legea o recunoaşte titularilor de drepturi civile, de a le exercita potrivit propriei lor aprecieri, precum şi de a le decide soarta juridică; această libertate este însă condiţionată, în sistemul legislaţiei noastre, de împrejurarea ca drepturile civile să fie folosite numai potrivit scopului lor social-economic în vederea căruia sunt recunoscute de lege. Intervenţia statului în raporturile juridice civile se produce numai atunci când dreptul subiectiv vine în conflict, ca urmare a iniţiativei titularului său, cu interesele generale ale societăţii. P.d. cuprinde în conţinutul său următoarele drepturi:

a) dreptul părţii interesate de a introduce sau nu acţiunea civilă; b) dreptul de a determina limitele acţiunii sau ale apărării; c) dreptul de a renunţa la acţiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaşte pretenţiile din acţiune şi de a stinge litigiul printr-o tranzacţie; d) dreptul de a ataca sau nu hotărârea prin intermediul căilor legale de atac; e) dreptul de a cere executarea hotărârii judecătoreşti. P.d. dă viaţă procesului civil, prin exercitarea acestor drepturi de către părţile litigante, care sunt subiecţi activi, dar caracteristica lui esenţială rezidă în îmbinarea armonioasă între actele concretizând iniţiativa manifestată de părţi şi cele ale instanţei, procurorului şi, în anumite cazuri prevăzute de lege în mod expres, ale altor autorităţi statale; această îmbinare asigură realizarea deplină a drepturilor subiective (materiale şi procesuale) şi, totodată, a principiului legalităţii.

Lasă un comentariu