Procedura internării persoanei cu tulburări psihice într-o unitate medicală de specialitate

procedura internării persoanei cu tulburări psihice într-o unitate medicală de specialitate, ansamblu de norme şi reguli având drept scop internarea, din considerente medicale, a unei persoane cu tulburări psihice într-o unitate de psihiatrie, pentru a fi supusă unor proceduri de diagnostic şi de tratament. Internarea poate fi voluntară sau nevoluntară.

1) Internarea voluntară se face în acelaşi mod ca şi primirea în orice alt serviciu medical şi pentru orice altă boală. Internarea voluntară într-un serviciu de psihiatrie se realizează cu respectarea normelor de îngrijire şi a drepturilor pacientului, prevăzute de lege. Orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment, cu excepţia cazului în care sunt întrunite condiţiile care justifică menţinerea internării împotriva voinţei pacientului. 2) Procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate şi în condiţiile în care un medic psihiatru abilitat, constatând că persoana suferă de o tulburare psihică, apreciază că: a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane; b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă şi a cărei judecată este afectată, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat. Internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice. Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se poate face de către: a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană; b) familia persoanei; c) reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale; d) reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor. Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele sus-menţionate, cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză şi a antecedentelor medicale cunoscute. Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulă, prin intermediul serviciului de ambulanţă. în cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, în condiţiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranţă şi respectării integrităţii fizice şi demnităţii persoanei. Medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse şi după aprecierea oportunităţii internării nevoluntare, are obligaţia de a informa imediat persoana respectivă cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum şi de a informa reprezentantul personal sau legal al pacientului, în termen de cel mult 72 de ore, asupra acestei hotărâri, în cazul în care medicul nu deţine informaţii referitoare la existenţa sau la adresa unui reprezentant personal ori legal al pacientului, are obligaţia de a informa autoritatea tutelară. Dacă medicul psihiatru consideră că nu există motive medicale pentru internare nevoluntară, nu va reţine persoana adusă şi va înscrie decizia sa, cu motivarea respectivă, în documentaţia medicală. Decizia de internare nevoluntară se confirmă în termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificării făcute de către medicul care a internat pacientul, de către o comisie de revizie a procedurii, alcătuită din trei membri numiţi de directorul spitalului, şi anume: doi psihiatri, pe cât posibil alţii decât cel care a internat persoana, şi un medic de altă specialitate sau un reprezentant al societăţii civile. Această comisie procedează la examinarea periodică a pacientului internat nevoluntar, în termen de maximum 15 zile, sau la solicitarea medicului care are pacientul în îngrijire. Comisia are obligaţia de a consemna decizia luată în dosarul medical al pacientului şi de a informa pacientul şi reprezentantul său personal sau legal asupra deciziei luate. Decizia de internare nevoluntară trebuie notificată în cel mult 24 de ore şi este supusă revizuirii parchetului de pe lângă instanţa judecătorească competentă. în acest scop, unitatea spitalicească în care se află internat pacientul este obligată să pună la dispoziţie parchetului de pe lângă instanţa judecătorească competentă documentele medicale referitoare la pacientul în cauză. în situaţia în care parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competentă consideră că internarea nevoluntară este nejustificată, se va dispune efectuarea unei noi examinări psihiatrice de către o altă comisie medico-legală, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. împotriva hotărârii de internare nevoluntară pacientul, reprezentantul personal sau legal al acestuia poate sesiza instanţa judecătorească competentă, potrivit legii. în cadrul procesului, dacă starea sa o permite, pacientul este audiat de către judecător; în situaţia în care acest lucru nu este posibil, judecătorul se deplasează la unitatea în care este internat pacientul pentru audieri. Judecarea se face în procedura de urgenţă. Pacientul, familia sau reprezentantul său legal ori personal are dreptul să solicite efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, în condiţiile legii. în cazul în care un pacient internat voluntar îşi retrage consimţământul şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, medicul psihiatru curant declanşează procedura de menţinere a internării nevoluntare. în situaţia în care nu se mai constată condiţiile care au determinat hotărârea de internare nevoluntară, fapt confirmat şi de medicul psihiatru care are în îngrijire pacientul, comisia de revizie a procedurii decide externarea, după examinarea directă a pacientului, în acest caz, pacientul are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitalicească sau poate solicita continuarea tratamentului în urma consimţământului scris. Dacă instanţa judecătorească competentă nu autorizează internarea nevoluntară sau retrage autorizaţia, persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitalicească sau poate solicita, în urma consimţământului scris, continuarea tratamentului. Dacă o persoană aflată în procedura de internare nevoluntară părăseşte unitatea spitalicească, fără să existe decizia comisiei de revizie a procedurii sau hotărârea instanţei de judecată competente, unitatea spitalicească are obligaţia de a sesiza imediat organele de poliţie şi parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competentă, precum şi familia, reprezentantul personal sau legal al pacientului. Pacientul internat nevoluntar este tratat în condiţii similare celor în care sunt îngrijiţi ceilalţi pacienţi din unitatea de psihiatrie respectivă. Restricţiile privind libertăţile individuale ale pacientului internat nevoluntar pot fi diferite, fiind limitate de starea sa de sănătate şi de eficienţa tratamentului. Nu pot fi însă limitate drepturile pacientului privind: comunicarea, conform dorinţei sale, cu orice autoritate cu atribuţii în domeniul de competenţă legat de situaţia sa, cu membrii familiei sau cu avocatul; accesul la corespondenţa personală şi utilizarea telefonului în scop privat; accesul la presă sau la publicaţii; dreptul la vot, dacă nu se află într-o situaţie de restrângere a drepturilor cetăţeneşti; exercitarea liberă a credinţei religioase. Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de funcţionare a unităţii spitaliceşti. Internarea nevoluntară nu constituie o cauză de restrângere a capacităţii juridice a pacientului.