Acceptare
acceptare, (Dr. civil): 1. Act prin care o persoană îşi dă acordul la o ofertă legală care îi permite să se prevaleze, dacă este cazul, de o situaţie juridică (acceptarea succesiunii); 2. Manifestare de voinţă prin care o persoană îşi dă acordul la o ofertă de contract care îi este făcută. Acceptarea poate fi dată în formă scrisă, prin scrisoare, telegramă, telex, fax, e-mail; în formă verbală, (direct sau telefonic), uneori tacit, sau prin însăşi executarea contractului când ofertantul a cerut executarea imediată, fără necesitatea unui răspuns prealabil. 3. (Dr. comercial) a) Act prin care trasul se angajează în mod necondiţionat să plătească posesorului legitim al cambiei valoarea acesteia la data scadenţei. Acceptarea se scrie pe cambie, folosindu-se în mod obişnuit cuvântul „acceptat” sau orice altă expresie echivalentă, semnată de tras. Simpla semnătură a trasului, pusă pe faţa cambiei este socotită acceptare, b) Manifestare de voinţă prin care un debitor recunoaşte, semnând un efect de comerţ, că datorează unui creditor suma înscrisă pe efect şi se angajează astfel să o plătească.
acceptarea, constă în manifestarea voinţei juridice a unei persoane de a încheia un contract în condiţiile stabilite în oferta ce i-a fost adresată în acest scop. La fel ca orice consimţământ dat pentru a produce efecte juridice, acceptarea trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate prevăzute de lege pentru voinţa juridică în general. Ea este reglementată expres de art. 1196-1200 C. civ. Dacă nu este pretinsă o condiţie specială de formă, acceptarea trebuie să fie suficientă pentru considerarea contractului ca încheiat. Orice manifestare de voinţă care presupune altceva decât o acceptare necondiţionată a ofertei, nu are valoarea unei acceptări ci, cel mult a unei contraoferte.
Retragerea (retractarea) acceptării
Chiar şi acceptarea poate fi retrasă, în condiţiile art. 1199 noul cod civil Condiţia esenţială pentru ca retragerea acceptării să opereze este aceea ca ea să nu fi ajuns la destinatar sau să ajungă cel târziu concomitent cu acceptarea. După acest moment, nu se mai poate pune nici problema retractării şi, cu atât mai puţin, cea a revocării ofertei, deoarece, odată receptată acceptarea, contractul se consideră încheiat şi este deja guvernat de principiul forţei obligatorii (art. 1270 C. civ.).
Natura juridică a acceptării
Şi acceptarea, în concepţia legiuitorului, reprezintă un act juridic unilateral supus comunicării şi se încadrează în prevederile art. 1326 noul Cod Civil, producând efecte „din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile”. întrucât, după momentul comunicării acceptării, aceasta oricum nu mai poate fi revocată, nu mai este necesar să facem apel la teoria angajamentului unilateral. Menţinerea acceptării, adică irevocabilitatea sa, se datorează deja principiilor efectelor contractului.